Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, duminică, 8 noiembrie

 

 

Duminică, 1 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 3 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 5 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

 

Duminică, 8 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 10 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 12 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 13 noiembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Slujitor harnic şi blând”, la slujba de înmormântare a părintelui Nicolae-Valentin Enache (1969-2020), preot paroh la Parohia Gorgota, Protoieria Ploiești Sud.

 

Sâmbătă, 14 noiembrie

A adresat un mesaj de compasiune pentru victimele ­incendiului de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, din seara de sâmbătă, 14 noiembrie 2020.

 

Duminică, 15 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 16 noiembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa doamna Laurence Auer, noua ambasadoare a Franţei în România.

La finalul vizitei de prezentare a Excelenţei Sale doamna Laurence Auer,noua ambasadoare a Franţei în România, Reşedinţa Patriarhală, luni, 16 noiembrie

 

Marţi, 17 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhie­piscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 18 noiembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Mare medic şi bun credincios român”, la slujba de înmormântare a domnului profesor doctor Ioan-Alexandru Oproiu, preşedinte de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

 

Joi, 19 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Sergiu Nistor, consilier prezidenţial.

 

Sâmbătă, 21 noiembrie

În ziua sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Duminică, 22 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală slujba Parastasului pentru ­vrednicul de pomenire Patriarh Irineu şi a rostit mesajul „Un păstor înțelept și pașnic – Patriarhul Irineu al Serbiei (2010-2020)”, adresat la funeraliile Patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

 

Marţi, 24 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 25 noiembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

 

Joi, 26 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Sâmbătă, 28 noiembrie

A săvârşit, în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, slujba de sfinţire a raclei care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, pentru Parohia „Izvorul Tămăduirii” – Mavrogheni, Protopopiatul Sector 1 Capitală.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Preafericitul ­Părinte Patriarh Daniel a prezentat pe scurt viaţa ­Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi a mulţumit ­Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul ­Ardealului, pentru darul pe care l-a făcut Parohiei ­Mavrogheni, şi anume un fragment din moaştele ­Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Slujitor smerit și duhovnic înțelept”, la slujba de înmormântare a părintelui protosinghel Daniel Pantazi (1938-2020), fost preot slujitor la Catedrala Patriarhală și la Schitul Măgureanu din București.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfinţire a raclei care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, sâmbătă, 28 noiembrie

 

Duminică, 29 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Doamna ­Cătălina Velculescu, om de cultură și creștin evlavios”, la slujba de înmormântare a doamnei profesor universitar ­Cătălina Velculescu.

 

Luni, 30 noiembrie

În ziua sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 1 decembrie

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură.

 

Miercuri, 2 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 3 decembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Profesorul Gabriel Ştrempel, harnic cercetător şi director al ­Bibliotecii Academiei Române”, la slujba de înmormântare a domnului academician Gabriel Ştrempel.

 

Vineri, 4 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 6 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat votul, în cadrul alegerilor parlamentare 2020, la Secţia de votare numărul 662, organizată la Şcoala Gimnazială „Ienăchiţă Văcărescu” din Bucureşti.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Secţia de votare numărul 662, duminică, 6 decembrie

 

Luni, 7 decembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

 

Marţi, 8 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Părintele Nicolae Burlan (1953-2020), slujitor harnic şi jertfelnic al Bisericii lui Hristos”, la slujba de înmormântare a ­părintelui Nicolae Burlan, preot îmbisericit şi fost paroh la Parohia „Sfânta Vineri” – Drumul Taberei, Protopopiatul Sector 6 Capitală.

 

Miercuri, 9 decembrie

A hirotesit întru duhovnici şapte preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un ­cuvânt de învăţătură despre semnificaţia şi responsabilitatea slujirii de duhovnic.

 

Joi, 10 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional
Bisericesc.

A hirotesit întru duhovnici şapte preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un ­cuvânt de învăţătură despre noua slujire de duhovnic a tinerilor preoţi.

 

Vineri, 11 decembrie

A adresat un mesaj de felicitare şi binecuvântare, în format video, cu prilejul evenimentului aniversar on-line, „Continuitate şi tradiţie românească” – compania Antibiotice, la împlinirea a 65 de ani de existență.

 

Duminică, 13 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 15 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Academicianul Alexandru Surdu – un filosof al spiritului românesc”, la slujba de înmormântare a domnului academician Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române.

 

Miercuri, 16 decembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Protosinghelul Mihail Băcescu, slujitor evlavios şi duhovnic înţelept (1965-2020)”, la slujba de înmormântare a părintelui protosinghel Mihail Băcescu, preot slujitor şi duhovnic la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov.

 

Joi, 17 decembrie

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a sărbătorit onomastica. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a participat la slujba de Te Deum ­săvârşită în Catedrala Patriarhală, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

La acest eveniment au fost prezenţi Preasfinţitul Părinte ­Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul ­Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, membri ai Administraţiei Patriarhale şi ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, ­reprezentanţi ai autorităţilor de stat, clerici şi credincioşi.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a rostit un cuvânt de felicitare în care a subliniat darurile pe care Sfântul Proroc Daniel le-a revărsat asupra Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ­Prea­sfințitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru cuvântul rostit şi a explicat de ce Sfântul Proroc Daniel şi Sfinții trei tineri, Anania, Azaria şi Misail, sunt foarte des pomeniți în perioada Postului Naşterii Domnului.

După slujba de Te Deum din Catedrala Patriarhală, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc un moment festiv dedicat zilei onomastice a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul căruia au fost citite ­mesajele de felicitare din partea reprezentanţilor instituţiilor statului.

Întâistătătorul Bisericii noastre a mulţumit tuturor celor care i-au adresat mesaje de felicitare cu prilejul onomasticii şi, în continuare, a oferit Diploma Omagială 2020„Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”  doamnei Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, domnului Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, sectoarelor Administrației patriarhale, sectoarelor Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi părinţilor protoierei ai Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Momentul festiv din Sala „Europa Christiana” s-a încheiat cu intonarea de colinde tradiţionale de către un grup de colindători, format din şase interpreţi de muzică populară, care participă adesea la emisiunea Magazin Folcloric – TRINITAS TV.

Înaintea acestor evenimente festive, a avut loc şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc. Rapoartele sectoarelor administrative au fost lecturate şi avizate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aprobate apoi de Permanenţă.

 

Sâmbătă, 19 decembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Preotul ­Marian-Sorin Ivașcu (1972-2020) – smerit slujitor al lui Hristos”, la slujba de înmormântare a părintelui Marian-Sorin Ivașcu, preot de caritate la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Protoieria Sector 2 Capitală.

 

Duminică, 20 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A primit două grupuri de colindători ai ASCOR la Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 22 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe doamna Manuela ­Pătrăşcoiu, director general al Companiei Naţionale de ­Investiţii.

 

Miercuri, 23 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit celor nouă paraclise patriarhale din Bucureşti Diploma omagială cu medalie a anului 2020, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”. ­Evenimentul a avut loc în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam ­Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi a membrilor ­Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit celor nouă paraclise patriarhale din Bucureşti Diploma omagială cu medalie a anului 2020, miercuri, 23 decembrie

 

Joi, 24 decembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală soborul Catedralei ­Patriarhale cu Ajunul Crăciunului.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma şi medalia „Anului comemorativ al filantropilor ­ortodocşi români” şi alte daruri de Crăciun ostenitorilor ­Catedralei Patriarhale.

 

Vineri, 25 decembrie

În ziua slăvitului praznic al Naşterii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ­săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Catedrala Patriarhală. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul şi Prea­sfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai ­catedralei.

Tuturor credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit Pastorala de Crăciun, cu titlul „Iubirea smerită a lui Hristos dăruieşte viaţă veşnică”.

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare irenică Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori.

A adresat un mesaj de binecuvântare tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului (2020) şi a Anului Nou (2021).

De asemenea, Preafericirea Sa a adresat „preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor” Pastorala cu titlul: „Iubirea smerită a lui Hristos dăruieşte viaţă veşnică”.

 

Duminică, 27 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 29 decembrie

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, vizita domnului Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Părintele profesor Marin Velea (1937-2020), pedagog erudit și muzicolog apreciat”, la slujba de înmormântare a părintelui profesor Marin Velea, preot îmbisericit la Parohia Manea Brutaru, Protoieria Sector 1 Capitală, renumit pedagog de muzică bisericească, compozitor, dirijor și muzicolog.

 

Joi, 31 decembrie

Având în vedere restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, din cauza stării de pandemie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba la trecerea dintre ani  (2020-2021), în Catedrala Patriarhală, după slujba Vecerniei.

La final, Preafericirea Sa a adresat celor prezenţi cuvântul intitulat: Să transformăm vremea de încercare în timp de binecuvântare.

 

 

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel

Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter