Joi, 1 noiembrie

A participat la sesiunea aniversară a Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi academicianului Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de felicitare, intitulat: „Binecuvântare pentru aniversare”, şi a oferit domnului academician Dan Berindei Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Primar gospodar şi sprijinitor activ al comunităților parohiale”, la slujba de înmormântare a domnului Nicolai Bulete (1948-2018), membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Vineri, 2 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite.

 

Sâmbătă, 3 noiembrie

A efectuat o vizită de lucru la Atelierele Patriarhiei Române – secţia de la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov.

 

Duminică, 4 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov.

 

Luni, 5 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Marţi, 6 noiembrie

A prezidat Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă cu tema „2018 – Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, la care au participat clericii din protopopiatele Capitalei, Ilfov Nord şi Ilfov Sud, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat clericilor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, intitulat: „2018 – Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

 

Miercuri, 7 noiembrie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnat în „Cartea de Aur a Centenarului”, volum realizat după modelul Cărţii de Aur din 1929, una dintre cele mai importante piese aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. Evenimentul a avut loc în SalonulSfinţilor Români”  din Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa directorului Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, domnul Gabriel Rustoiu. Antologia de semnături „Cartea Centenar” este un proiect realizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

A prezidat Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă cu participarea clericilor din protopopiatele Ploieşti Nord, Ploieşti Sud, Urlaţi, Câmpina şi Vălenii de Munte, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Joi, 8 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Parohiei „Sfântul Ilie”-Rahova, Protopopiatul Sector 4 Capitală.

 

Duminică, 11 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea „Sfânta Maria”-Urlaţi din judeţul Prahova.

A adresat un mesaj, cu titlul: „Omagiu adus memoriei Patriarhului Vasken I, Catolicos al tuturor armenilor și prieten al românilor”, cu prilejul sărbătoririi, de către Comunitatea armeană din România, a 110 ani de la nașterea celui de-al 130-lea Patriarh Suprem de Ecimiadzin și Catolicos al tuturor armenilor, Vasken I, care a păstorit Biserica Apostolică Armeană vreme de aproape patru decenii (1955-1994).

A adresat un mesaj de binecuvântare cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Calinic de la Cernica din Montreal, Canada.

 

Luni, 12 noiembrie

A participat la conferinţa cu titlul „Spaţiul socio-economic rural. Identitate şi unitate naţională”, organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucureşti (ASAS) şi Patriarhia Română, la Palatul Patriarhiei.

În deschiderea conferinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat cuvântul: „Satul românesc astăzi: între suferinţă şi speranţă”.

A săvârşit slujba de binecuvântare a Casei Consilium din incinta Paraclisului „Învierea Domnului“ al Catedralei Mântuirii Neamului. Slujba a avut loc în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, hramul de toamnă al sfântului locaş.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Slujitor înţelept al Bisericii și mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste”, la slujba de înmormântare a preacucernicului preot Nicolae Bordaşiu (1924-2018).

A adresat un mesaj comemorativ cu titlul: „Părintele profesor Constantin Galeriu – mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român”, cu prilejul Simpozionului Internațional Părintele profesor Constantin Galeriu – Predicator harismatic şi preot misionar. Evocare la împlinirea a 100 de ani de la naștere, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, în perioada 12-14 noiembrie 2018.

 

Marţi, 13 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit în audienţă la Reşedinţa Patriarhală pe doamnele Lidia Popiţa-Stoicescu – scriitoare, Elena Murariu – pictor şi Monica-Valentina Şerbănescu – profesor, care, cu acest prilej, au oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană realizată cu ocazia Anului Centenar.

Cele trei doamne au primit din partea Patriarhului României Diploma şi medalia Anului Centenar 2018.

 

Joi, 15 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite.

 

Sâmbătă, 17 noiembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Slujitor evlavios şi paroh harnic”, la slujba de înmormântare a părintelui Marius Cojocaru (1967-2018), preot coslujitor la Parohia „Sfântul Nicolae”-Broșteni, Protopopiatul Sector 4 Capitală.

 

Duminică, 18 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 20 noiembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite.

 

Miercuri, 21 noiembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

 

Joi, 22 noiembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

A adresat un mesaj de binecuvântare, cu titlul „Ortodoxia românească – punte de legătură între Orient şi Occident”, la Conferința Internațională – Teologie ortodoxă în context european. Contribuţia Ortodoxiei românești la identitatea creştină a Europei și la dialogul intercreştin, organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității „Ludwig-Maximilian” din München, Germania, în perioada 22-23 noiembrie 2018.

 

Vineri, 23 noiembrie

În perioada 23-26 noiembrie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, prezent la Bucureşti cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale, în ziua de duminică, 25 noiembrie 2018.

În dimineaţa zilei de vineri, 23 noiembrie 2018, Patriarhul României a întâmpinat pe Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului la Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni.

Apoi, la orele prânzului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a întâmpinat în mod solemn pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în Catedrala Patriarhală istorică de pe Dealul Mitropoliei, precum şi pe Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, Grecia, care a adus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, pentru a fi cinstită de credincioşi cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale.

După oficierea slujbei de primire, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un cuvânt de bun venit Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, și Înalt­preasfințitului Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra.

După cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sanctitatea Sa Bartolomeu a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a reveni în România, la invitația Patriarhului României, pentru a sfinți Catedrala Națională. Sanctitatea Sa a vorbit despre relațiile istorice dintre Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Română, evidenţiind contribuția deosebită a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox din Creta, în perioada 16-26 iunie 2016.

A urmat apoi cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe a Greciei.

În continuare, Patriarhul României a primit pe cei doi oaspeţi şi delegaţiile însoţitoare la Reşedinţa Patriarhală.

 

Sâmbătă, 24 noiembrie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, au fost primiţi la Palatul Cotroceni de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

Întâlnirea de la Palatul Cotroceni a avut loc în contextul celei de-a zecea vizite a Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu în România, vizită prilejuită de sfințirea Catedralei Naţionale.

În continuarea programului acestei zile, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, întâlnire la care au participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, precum şi membrii delegațiilor Patriarhiei Ecumenice şi Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat un cuvânt de bun venit, urmat de cuvântul de salut al Patriarhului Ecumenic.

La finalul întâlnirii, a avut loc un schimb de daruri.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, slujba de pomenire a tuturor Eroilor Neamului Românesc, în Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al întregirii României. La slujbă au participat preoţi, credincioşi şi veterani de război.

 

Cu acest prilej, Patriarhul României a rostit cuvântul intitulat: „Pomenirea Eroilor Neamului este în acelaşi timp un act de cult şi de cultivare a comuniunii între generaţii.

 

Duminică, 25 noiembrie

Ziua de duminică, 25 noiembrie 2018, va rămâne una dintre cele mai reprezentative  din istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului românesc.

În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, au săvârşit slujba de târnosire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramurile ­Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Împreună cu cei doi Întâistătători de Biserici, au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ierarhi străini invitați, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi din întreaga ţară şi diaspora românească, în prezența reprezentanților autorităților de stat centrale şi locale, a unor invitaţi şi a multor clerici şi zeci de mii credincioşi mireni din ţară şi din străinătate.

La finalul slujbei de sfinţire, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit Actul de sfinţire al Catedralei Naţionale, în care a fost prezentat pe scurt istoricul construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Apoi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat credincioşilor documentul înscris pe pergament, adresând mulțumiri tuturor celor care au ajutat și vor mai ajuta la edificarea acestui sfânt locaş reprezentativ pentru istoria şi spiritualitatea poporului român.

În continuare, cei doi Întâistătători şi soborul slujitor au săvârşit Sfânta Liturghie, în timpul căreia, după citirea Sfintei Evanghelii, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a rostit cuvântul de învăţătură.

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic şi Mitropolitul de Patra au adresat câte un cuvânt de binecuvântare, urmate apoi de cuvântul de mulţumire al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Sanctităţii Sale Patriarhul Bartolomeu o icoană lucrată în tehnica mozaic reprezentând pe Sfântul Apostol Andrei. La rândul Său, Patriarhul Ecumenic a oferit Patriarhului României o icoană cu Înălţarea Domnului, hramul principal al Catedralei Naţionale. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a oferit celui de-al doilea oaspete, Mitropolitul Hrisostom de Patra, un set de Sfinte Vase lucrate în filigran la Atelierele Patriarhiei Române. Din partea Mitropolitului de Patra, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit o icoană reprezentând martiriul Sfântului Apostol Andrei.

În seara acestei zile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, ierarhi români şi străini au participat la Concertul extraordinar „Uniţi prin Centenar”, organizat la Sala Palatului din Bucureşti de Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale „Lăutarii din Chişinău”.

În încheierea programului acestei zile istorice, Patriarhul României a primit în vizită de rămas bun, la Reşedinţa Patriarhală, pe Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi pe Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, împreună cu delegaţiile însoţitoare.

 

Marţi, 27 noiembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe pcuv. arhim. Atanasie Prodromitul, egumenul Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos, care a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o copie în mărime naturală a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, pentru Catedrala Naţională.

 

Miercuri, 28 noiembrie

A participat la ședinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

 

Joi, 29 noiembrie

A primit, în Catedrala Patriarhală istorică din Bucureşti, pe Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, care, la invitaţia Patriarhului României, a venit în România pentru a participa la prima sărbătorire a hramului Catedralei NaţionaleSfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

După săvârşirea slujbei de Polihroniu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de bun venit Patriarhului Ierusalimului şi delegaţiei însoţitoare, evidenţiind că, după vizita din anul 2014 a Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, acum, Preafericirea Sa este prezent din nou în ţara noastră pentru a concelebra, pentru prima dată, hramul Catedralei Naţionale, ca mărturie şi prilej de sfântă comuniune şi de cooperare misionară între Biserica Ierusalimului şi Biserica Ortodoxă Română.

În cuvântul său de binecuvântare, Patriarhul Ierusalimului şi-a manifestat bucuria de a fi prezent în România şi a mulţumit Patriarhului României pentru invitaţie, iar ca semn de preţuire şi binecuvântare a oferit în dar epitrahilul „Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, cel din România”, şi un mic fragment din sfintele sale moaşte, precum şi moaşte ale Cuvioşilor Părinţi Hozeviţi.

 

Vineri, 30 noiembrie

În ziua sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Naţională, împreună cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, înconjuraţi de ierarhii și clerul celor două Patriarhii prezenţi la eveniment.

După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil, în care a vorbit despre Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale din Bucureşti.

Spre finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire Actului Solemn Comemorativ al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al unității de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, în care a fost făcută o scurtă prezentare a istoriei înfăptuirii Marii Uniri.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ierusalimului a rostit un cuvânt de binecuvântare, urmat de un cuvânt de mulțumire al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În încheiere, Patriarhul României a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Teofil o icoană lucrată în tehnica mozaic reprezentând pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale, care la rândul său a oferit Întâi­stătătorului Bisericii noastre o icoană cu Naşterea Domnului.

În seara zilei de 30 noiembrie 2018, Preafericitul Părinte ­Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, şi delegaţiile însoţitoare au ajuns la Alba Iulia pentru a fi prezenţi, în data de 1 decembrie 2018, la evenimentele organizate cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Cei doi Întâistătători de Biserici au fost întâmpinaţi la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde a fost oficiată o slujbă de ­Polihroniu, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a adresat şi cuvântul de bun venit.

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a mulţumit pentru primirea călduroasă, exprimându-şi și bucuria de a participa atât la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cât şi la Ziua Națională  în Anul Centenarului Marii Uniri.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de mulţumire şi binecuvântare.

La final, Preafericirea Sa a oferit o cruce de binecuvântare și mai multe cărți de cult pentru Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Sâmbătă, 1 decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, au participat în Alba Iulia la o serie de evenimente organizate cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

După Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Reîntregirii de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, cei doi patriarhi au săvârșit, pe esplanada Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, slujba de Te Deum. Cu acest prilej, Patriarhul României a rostit un cuvânt de binecuvântare intitulat Să apărăm şi să cultivăm libertatea şi unitatea naţională ca manifestări ale demnităţii poporului român.

Programul sărbătorii a continuat în Sala Marii Uniri, unde s-a dat citire Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia. Apoi au avut loc ceremonia de primire a soliilor din cetățile de scaun şi dezvelirea şi, apoi, binecuvântarea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a celor două plăci omagiale cu numele celor 1.228 de solii venite la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918. Aceste momente au fost însoțite de cântece patriotice, mesaje din partea soliilor și scenete istorice. Sărbătoarea a continuat cu parada portului popular și reconstituirea istorică a Marii Adunări Naționale, momente desfăşurate în Piața Tricolor.

În continuare, cei doi patriarhi au sfințit Monumentul Unirii situat în Piața Unirii din Cetatea Alba Iuliei. Monumentul a fost ridicat special pentru această zi de sărbătoare și este format din patru cruci unite în partea superioară, simbolizând cele patru provincii românești care s-au unit la 1 Decembrie 1918.

Ziua a continuat cu o ceremonie de inaugurare a Podului Unirii și a Monumentului Unirii, în prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a altor oficialități și a mulțimilor de români veniți să se bucure de această mare sărbătoare a națiunii.

De asemenea, cei doi patriarhi au participat la defilarea trupelor şi tehnicii militare, moment care a avut loc pe Bulevardul „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Sosiţi la Bucureşti, după încheierea evenimentelor de la Alba Iulia, Patriarhul României şi Patriarhul Ierusalimului şi-au luat rămas bun, adresându-şi reciproc mulțumiri pentru binecuvântarea şi bucuria de a coliturghisi la primul hram al Catedralei Naţionale şi de a participa împreună la evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

 

Duminică, 2 decembrie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din ostrovul Mănăstirii Cernica. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit: ­Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei şi Exarh patriarhal; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcop al Australiei și Noii Zeelande; Prea­sfinţiţii Părinţi Varlaam Ploieșteanul și Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali; și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cu acest prilej, Patriarhul României a rostit cuvânt de ­învăţătură, apoi a oferit ordine, diplome sau distincţii celor care au contribuit în mod deosebit la realizarea lucrărilor de restaurare a Bisericii Sfântul Nicolae.

 

Marţi, 4 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit la Reședința Patriarhală pe Excelența Sa doamna Tamar Samash, Ambasadorul statului Israel în România, la încheierea misiunii sale diplomatice în ţara noastră.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat elevii câștigători ai Concursului de creație literară „100 de ani în 1.000 de cuvinte”, organizat de Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, dedicat anului Centenar al Marii Uniri. Festivitatea de premiere a avut loc în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit câștigătorilor secțiunilor concursului Diploma Anului omagial și comemorativ 2018 cu medalie și câte un dar, iar apoi a adresat un cuvânt de binecuvântare.

 

Miercuri, 5 decembrie

A participat la spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, ediţia a zecea, organizat de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de binecuvântare intitulat Sfântul Nicolae – dascăl al milosteniei discrete”.

 

Joi, 6 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul  din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 7 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor reunite.

La finalul permanenţei, a oferit Diploma „Catedrala Mântuirii Neamului” cu medalie tuturor consilierilor patriarhali şi eparhiali, precum şi protopopilor Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Duminică, 9 decembrie

A săvârşit slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol, Stavropighie Patriarhală. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

În cuvântul rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre însemnătatea târnosirii unui locaș de cult și despre istoria construirii noii biserici a Mănăstirii Techirghiol.

La finalul slujbei, Patriarhul României a hirotesit stavroforă pe monahia Lucia Roşu, stareţa Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol.

Domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, a primit OrdinulCrucea Patriarhală” pentru mireni. De asemenea, Preafericirea Sa a oferit OrdinulCrucea Patriarhală”  maicii stavrofore Semfora Gafton – proinstareță a Mănăstirii Techirghiol, iar celor care au contribuit în mod deosebit la construirea, pictarea şi dotarea bisericii le-a oferit Diploma omagială a anului 2018, cu medalie.

Patriarhul României a oferit în dar un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon pentru noua biserică a Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol, aşezat într-o raclă din argint lucrată la Atelierele Patriarhiei Române.

Cu prilejul sfinţirii noii biserici a Mănăstirii Techirghiol, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit „Emblema de Onoare a Forţelor Navale”, oferită de domnul viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, șeful Marinei Militare.

A adresat un mesaj de binecuvântare intitulat Catedrala «Sfânta Treime» din Arad – o bucurie pentru Centenarul Marii Uniri din 1918, cu prilejul sfinţirii picturii Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad.

 

Marţi, 11 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 13 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.

A adresat un mesaj de binecuvântare intitulat Cuvânt de binecuvântare şi apreciere personalităţilor din lumea medicală bucureşteană prezente la evenimentul „100 de ani de medicină modernă în Capitala României Unite”, organizat de Patriarhia Română, la Palatul Patriarhiei.

 

Vineri, 14 decembrie

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, vizita doamnei Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

 

Luni, 17 decembrie

În ziua de pomenire a Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a sărbătorit onomastica. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a participat, în Catedrala Patriarhală, la slujba de Te Deum, prin care s-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care, la final, a rostit un cuvânt de felicitare.

După cuvântul de mulţumire, Părintele Patriarh a oferit tuturor celor prezenţi în Catedrala Patriarhală Pastorala de Crăciun a Preafericirii Sale, cu titlul „Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului”.

În continuare, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei a avut loc un moment aniversar, în cadrul căruia domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, a rostit un cuvânt de felicitare adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În seara acestei zile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române, ediţia 2018, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

În cuvântul intitulat „Colindele – expresie a unității de credință și de neam”, Patriarhul României a subliniat faptul că „În toate provinciile românești, colindele s-au manifestat dintotdeauna ca o modalitate de cultivare populară a credinței în Întruparea Fiului lui Dumnezeu, propovăduită pe aceste plaiuri începând cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României”.

 

Marţi, 18 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 19 decembrie

A primit în audienţă pe domnul Heikki Suomala, director general al St Michel Print Oy – Finlanda, şi pe domnul Daniel-Paul Dima, agent de vânzări internaţional al St Michel Print Oy în România.

A primit grupuri de colindători la Reşedinţa Patriarhală.

 

Joi, 20 decembrie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit grupuri de colindători la Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 21 decembrie

A oficiat slujba de binecuvântare a sediului administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în urma unor ample lucrări de consolidare şi restaurare. Clădirea consolidată şi restaurată a fost construită de primul Patriarh al României, Miron Cristea, în anul 1926.

 

Duminică, 23 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 24 decembrie

A primit la Reşedinţa Patriarhală soborul Catedralei Patriarhale cu Ajunul Crăciunului.

 

Marţi, 25 decembrie

În ziua slăvitului praznic al Naşterii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Catedrala Patriarhală. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfinţitul Părinte Qais de Erzurum, Patriarhia Antiohiei; Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Tuturor credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit Pastorala de Crăciun, cu titlul „Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului”.

 

După Sfânta Liturghie, Patriarhul României a fost colindat la Reşedinţa Patriarhală de Corala „Nicolae Lungu” a Catedralei Patriarhale.

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare irenică Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori.

A adresat un mesaj de binecuvântare tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Anului Nou 2019 şi Botezului Domnului.

De asemenea, Preafericirea Sa a adresat „preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor” Pastorala cu titlul: „Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului”.

 

Miercuri, 26 decembrie

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, vizita domnului academician Constantin Bălăceanu Stolnici.

 

Sâmbătă, 29 decembrie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: Slujitor devotat și harnic al Bisericii, la slujba de înmormântare a părintelui Gheorghe Cățe (1937-2018), preot îmbisericit la Parohia „Sfânta Vineri”-Berceni, Protopopiatul Sector 4 Capitală.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un ctitor de Universitate şi un patriot creştin ortodox – profesorul univ. dr. Aurel Ardelean (1939-2018)”, la slujba de înmormântare a domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un pictor talentat şi credincios – Dan Hatmanu (1926-2018), la slujba de înmormântare a pictorului Dan Hatmanu.

 

Duminică, 30 decembrie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de felicitare intitulat:Un ierarh evlavios, harnic şi răbdător, la sărbătorirea a 70 de ani de viaţă ai Preasfinţitului Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

 

Luni, 31 decembrie

La trecerea în Anul Nou civil 2019, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit, în Catedrala Patriarhală, slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani  (2018-2019).

La final, Preafericirea Sa adresat celor prezenţi cuvântul intitulat: Timpul mântuirii înseamnă timpul comuniunii omului trecător cu Dumnezeu Cel veşnic.

 

 

 

 

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel,

Secretar, Cabinetul Patriarhal

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter