„Μυριώνυμον Εύχος“ este o lucrare în trei volume, dedicată Înaltpreasfințitului Mitropolit Panteleimon, cu prilejul aniversării jubileului de aur al preoției sale (1969-2019) și al jubileului de argint al arhieriei sale (1994-2019). Lucrarea a fost alcătuită de către apropiații și colaboratorii Mitropolitului Panteleimon, care au căutat să surprindă cele mai importante momente ale vieții și activității sale, precum felul în care au fost receptate acestea, în cadrul eclesiei și al societății, de către colegii ierarhi din toate colțurile lumii ortodoxe, dar și de diverși reprezentanți ai vieții universitare din Grecia și din străinătate.

În cele 606 pagini ale volumului I din lucrarea „Μυριώνυμον Εύχος“ este înfă­țișată personalitatea Înalt­preasfințitului Mitropolit Panteleimon, dar și recu­noașterea personalității și a contribuției sale exprimate în Scrisorile Oficiale ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe – printre care și a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române –, ale arhiereilor, sfintelor mănăstiri și ale reprezentanților statului sau ai admi­nistrației locale, după care se prezintă Inventarul de nume. În continuare, urmează un număr de texte biografice și bibliografice encomiastice venite din partea unor personalități cu care mitropolitul a intrat în legătură sau cu care a colaborat de-a lungul timpului. În aceste texte ale ierarhilor sunt înfățișate, mai ales, detalii particulare ale vieții sale, acțiuni cu impact în viața Bisericii, atât a celei locale din Veria, cât și în Ortodoxia universală. Acestea cuprind consemnări, începând de la anii tinereții petrecuți în Seminarul „Athoniadei” din Sfântul Munte Athos, trecând prin studiile universitare și până la activitatea sa misionară prezentă și la vizitele efectuate în aproape întreaga lume ortodoxă. Printre acestea, se remarcă și textele trimise de ierarhii români: IPS Mitropolit Andrei al Clujului, PS Timotei Prahoveanul și PS Visarion al Tulcii, în care este evocată figura Mitropolitului Panteleimon așa cum aceștia l-au cunoscut personal.

În paralel este prezentată personalitatea mitropolitului reflectată în propriile sale texte, omilii emblematice rostite la evenimentele importante ale parcursului său personal și slujirii sale bisericești, vreme de cinci decenii. Începând cu omilia de la hirotonirea sa întru diacon (19 octombrie 1969) și până la omilia de la întronizarea sa în demnitatea eclesiastică de Mitropolit al Veriei, din 10 iulie 1994.

Urmează o serie de cuvântări ale Mitropolitului Panteleimon rostite la diverse ocazii speciale. Între acestea, menționăm: „Cuvânt la readucerea cinstitului cap al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”; „Cuvânt la privegherea pentru icoana Maicii Domnului «Axion Estin»”; „Cuvânt către tinerii din Sfânta Mitropolie a Tesalonicului” sau „Cuvânt la prăznuirea a 2.300 de ani de la întemeierea Tesalonicului” etc.

În continuare, este prezentat catalogul publicațiilor mitropolitului, din care aflăm că este autorul a 26 de cărți și a 70 de articole și referate.

Anexa fotografiilor, selectate de la o parte dintre multele evenimente la care a participat, completează și încheie cuprinsul primului volum.

În volumul al II-lea, care cuprinde 654 pagini, sunt publicate studii trimise de diverși arhierei și clerici, în principal din Grecia, dar și din afara Ortodoxiei de limbă greacă, fapt ce arată prețuirea de care este înconjurată persoana ierarhului și recunoașterea lucrării sale liturgice și pastorale în sânul Bisericii.

Aceste articole sunt împărțite în patru secțiuni mari: I. Studii ale mitropoliților și Arhiepiscopilor; II. Studii ale episcopilor; III. Studii ale egumenilor și reprezen­tanților sfintelor mănăstiri; IV. Studii ale clericilor și monahilor. Studiile, în număr de șaizeci și două, cuprind o tematică foarte variată, vizând subiecte de exegeză biblică, liturgică, aghiografie, spiritualitate ortodoxă, drept canonic, teologie dogmatică, istorie bisericească locală, pastorație și chiar de ecologie. În final, în cel de-al III-lea volum, ce însumează 605 pagini, sunt cuprinse diferite articole care reprezintă comunitatea academică, a profesorilor universitari și altor oameni de știință, indiciu elocvent al recunoașterii contri­buției Mitropolitului Panteleimon al Veriei în domeniul ştiințelor și al literelor. Volumul cuprinde studii în limbile greacă, engleză, germană, italiană și franceză ale unor profesori universitari care-și desfă­șoară activitatea în diverse instituții din întreaga Europă și care tratează teme de exegeză biblică, dogmatică, istorie bisericească, aghiografie, sociologie etc.

Impresia generală pe care o lasă cititorului cele trei volume omagiale, intitulate în chip metaforic „Μυριώνυμον Εύχος“, este aceea a unui crâmpei de viață bisericească în care comunitatea credin­cioșilor, a fraților ierarhi și a cunoscuților din varii domenii de activitate își serbează păstorul, în care se reflectă dragostea paternă a Tatălui ceresc. De asemenea, se distinge aprecierea nedisimulată a activității unui mitropolit al Bisericii lui Hristos, care a avut darul de a înrâuri spre bine cursul lucrurilor eclesiei locale și universale prin prezența sa și prin cuvântul său inspirat. Volumele cărţii sunt așa fel concepute încât să marcheze, într-un mod absolut firesc, etapele exis­tențiale prin care a trecut Mitropolitul Panteleimon al Veriei până a ajuns la jubileul de aur al preoției sale și jubileul de argint al arhieriei sale. Astfel, emoțiile pe care le naște această carte omagială traduc în fapt ecourile momentului aniversar, probabil punctul culminant al unei existențe și activități îndelungate și impresionante.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter