În perioada 22 noiembrie – 5 decembrie, la Sibiu s-au desfășurat numeroase manifestări cultural-religioase sub egida Zilelor șaguniene 2017.

 

Evenimente culturale 
de excepție

Studenții de la universitățile sibiene au avut posibilitatea să-l întâlnească miercuri, 22 noiembrie, în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga”, pe actorul Dorel Vișan în cadrul conferinței intitulate „Omul și taina lui”, prin care s-au deschis Zilele Șaguniene 2017. A doua zi din programul Zilelor Șaguniene 2017 a avut în prim-plan un moment de omagiere a Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și a pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu. Au fost lansate două volume omagiale și a fost prezentat tabloul restaurat al Sfântului Andrei Șaguna. Lansarea volumului „Arhiereul lui Hristos. Studii și evocări în onoarea IPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului” și a volumului „Magistrul. Studii și evocări în onoarea părintelui academician Mircea Păcurariu” a avut loc joi, 23 noiembrie, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Cele două volume apărute la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului sunt dedicate recentelor sărbătoriri de 70 de ani de viață a IPS Mitropolit Laurențiu, respectiv a 85 de ani de viață a pr. acad. Mircea Păcurariu. De asemenea, tabloul Sfântului Andrei Șaguna din Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a fost dezvelit și prezentat după restaurarea sa. Tabloul realizat în perioada 1899-1900 de artistul român Sava Henția și plătit de cadrele didactice și studenții Academiei Teologice de la acea vreme, a fost restaurat recent în laboratoarele Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, iar rama a fost restaurată la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului. Tot în a doua zi de manifestări a Zilelor Șaguniene, studenții și cadrele didactice de la ­Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, precum ­și preoții și credincioșii din cetatea transilvană au avut posibilitatea să-l asculte pe scriitorul, diplomatul și teologul Teodor Baconschi în cadrul conferinței „Mărturisirea creștină azi”.

Manifestările puse sub egida Zilelor Șaguniene au continuat luni, 27 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă cu un moment de omagiere la împlinirea vârstei de 85 de ani de pr. prof. dr. Ioan Ică senior, care a primit distincția „Crucea patriarhală”. Cu această ocazie a fost lansat și volumul omagial „Mărturisire și dăruire celui între dascăli, părintelui nostru prof. univ. dr. Ioan Ică sr” apărut la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului în colecția „Studia in honorem” și cu sprijinul Editurii „Astra Museum”. În aceeași zi, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie a avut loc ceremonia de acordare a titlului de „Doctor Honoris Causa” Episcopului dr. Johann Schneider și profesorului Martin Tamcke de la Universitatea din Göttingen, Germania. Evenimentul s-a desfă­șurat în prezența Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a repre­zen­tanților Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă din cadrul universității sibiene, a Episcopului evanghelic Reinhart Guib, a mai multor cadre didactice, preoți și studenți.

Tot în cadrul Zilelor Șaguniene au fost vernisate expoziții de icoane și s-au desfășurat simpozionul doctoranzilor Facultății de Teologie sibiene, marți, 28 noiembrie, și simpozionul „Economia socială în comunitățile parohiale – Modele pentru prezent și viitor”, luni, 4 decembrie. Zilele Șaguniene 2017 s-au încheiat cu un concert de colinde al Coralei „Armonia” din Constanța, eveniment derulat marți, 5 decembrie, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu în prezența a sute de oameni.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna la Sibiu

Momentul central al manifestărilor a fost prăznuirea de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, hramul Catedralei Mitropolitane, a început în ajun cu slujba Vecerniei și Litia oficiate de Înaltprea­s­fin­țitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, preoții de la bisericile din Sibiu și numeroși slujitori ai Sfintelor Altare din Brașov, Făgăraș, Mediaș, Rupea și alte localități din Arhiepiscopia Sibiului, precum și din alte eparhii. Apoi, credincioșii din Sibiu au participat împreună cu pelerini veniți din toată eparhia și din alte locuri ale țării la tra­diționala procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.

În ziua de sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a fost oficiată de șapte arhierei și numeroși preoți și diaconi. Alături de IPS Mitropolit Laurențiu s-au aflat în sobor Înaltpreas­fin­țitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preas­fințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfin­țitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și locțiitor de Episcop al Daciei Felix, și PS Episcop Ilarion Făgărășeanul. La hramul Catedralei Mitropolitane au fost prezente numeroase oficialități, între care amintim parlamentari, autorități județene și locale, cadre didactice universitare și alți oaspeți.

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter