În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat sâmbătă, 28 octombrie, ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial și comemorativ 2017. La evenimentul prezidat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, precum și Întâistătătorii și delegații Bisericilor Ortodoxe surori, prezenți la hramul Catedralei Patriarhale.

 

După cuvântul introductiv al Patriarhului României, invitații au prezentat mesaje cu privire la dificultățile mărturisirii credinței creștine în timpul regimului comunist și importanța libertății religioase astăzi.

Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a vorbit despre mărturisirea credinței ortodoxe în cadrul sistemului ateu din Rusia, despre grelele încercări prin care a trecut Biserica Ortodoxă Rusă în acea perioadă, precum și despre semnificațiile libertății religioase din zilele noastre. „Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la începutul evenimentelor revoluționare din Rusia și de la prigoana ateistă care a urmat acestora. În Biserica noastră, această dată memorabilă constituie un bun prilej pentru a înțelege drumul ei spiritual din ultimul secol, precum și jertfa noilor martiri și mărturisitori ai Rusiei. Știu că și în Biserica Română acest an este declarat anul comemorativ al tuturor celor care au suferit din cauza puterii ateiste. Secolul XX a fost o epocă dificilă pentru Ortodoxia din întreaga lume. Mulți frați ai noștri au fost nevoiți să treacă prin coșmarul catastrofei din Asia Mică. Bisericile Ortodoxe din Europa de Est au fost supuse unei alte încercări, și anume prigoana din partea ateismului militant.” Concentrându-se mai mult pe începutul persecuției anticreștine din spațiul rusesc, Preafericitul Părinte Kiril a adăugat: „Prima ucidere a unui slujitor al Sfântului Altar a avut loc la câteva zile după lovitura de stat din octombrie 1917. Atunci, la ­Ţarskoe Selo, a fost împușcat protopresbiterul Ioan Kociurov. El a devenit primul neomartir care a suferit din cauza prigonitorilor. La scurt timp după aceea, prigoana împotriva credincioșilor a dobândit un caracter sistematic și de masă. Într-o scrisoare secretă din 19 martie 1922, adresată membrilor Biroului politic, Lenin scria următoarele: «Confiscarea valorilor, îndeosebi de la lavrele cele mai bogate, de la mănăstiri și biserici, trebuie făcută cu determinare nemiloasă, fără a ne opri de la ceva și în cel mai scurt timp. Dacă vom reuși să împușcăm cât mai mulți reprezentanți ai burgheziei reacționare și ai clerului reacționar, va fi cu atât mai bine. Chiar acum trebuie pus la punct acest public pentru ca în următoarele decenii nici măcar să nu îndrăznească a se gândi să opună în vreun fel rezistență». În 1918 a început închiderea mănăstirilor și a bisericilor parohiale. La 1 ianuarie 1930, în Moscova mai erau deschise doar 224 de biserici, iar în 1932 – 87. În 1931 a fost demolată prin dinamitare Catedrala „Hristos Mântuitorul“ din Moscova. 
În anul 1928, Biserica Ortodoxă Rusă avea peste 30.000 de parohii. Peste tot erau închise biserici și înflorea propaganda înjositoare și batjocoritoare la adresa Bisericii. Astfel, dacă în 1928 au fost închise 534 de biserici, în 1929 au fost închise 1.119. În anii 1930, în toată țara, numărul anual al bisericilor închise depășea 1.000. În 1939, în întreaga țară rămăseseră deschise doar 100 de biserici din cele 60.000, câte erau în 1917. […] În lupta sa împotriva Bisericii, puterea bolșevică încerca s-o slăbească din interior, provocând schisme, dintre care cea mai gravă a fost cea din anii 1920, numită a «inovatorilor» sau a așa-zisei «Biserici vii». În această situație, pentru Biserica Rusă era foarte importantă manifestarea solidarității din partea Bisericilor Ortodoxe surori. Astfel, în anul 1930, în cadrul unei ședințe a Comisiei inter­ortodoxe pregătitoare a Sinodului Panortodox, drept răspuns la propunerea de a invita «inovatorii» în cadrul comisiei, reprezentantul Bisericii Române, Epis­copul-vicar Tit (Simedrea) Târgovișteanul, a declarat: «Noi știm sigur că așa-numita «Biserică vie» nu este ortodoxă și chiar dacă reprezentanții acesteia ar putea veni aici, ei ar trebui să fie nu în rândul nostru, ci ca parte acuzată». […] În anii ‘30, numărul victimelor represaliilor în rândul clericilor ajungea la zeci de mii, iar cel al credincioșilor mireni la sute de mii. Statisticile care vorbesc despre condamnarea slujitorilor Bisericii la «măsura extremă a protecției sociale», cum era în mod foarte cinic numită condamnarea la moarte, sunt impresionante. În anul 1937, conform datelor publicate acum în statisticile NKVD, au fost arestați 33.382 de «slujitori ai cultului”, iar în 1938, pentru «contrarevoluția sectantă-bisericească» au fost închise 13.438 de persoane. În 1937, din numărul total de condamnări, 44% au fost condamnări la moarte, iar în 1938 numărul condamnărilor la moarte a ajuns la 59%. În anul 1939 mai erau în libertate doar patru arhierei care conduceau eparhii, dar și aceia erau urmăriți pentru că aveau deja dosar fabricat ca să fie arestați. Mii de clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse au trecut atunci prin lagărele de concentrare, închisori și exil. Catalogată de propaganda oficială ca «rămășiță a trecutului», înjosită și delapidată, Biserica Ortodoxă Rusă rămânea în continuare obiectul urii ateilor, care simțeau în ea un concurent serios, care putea influența mințile și inimile locuitorilor țării. Ideologii antireligioși care pregăteau materiale și programe pentru «cincinalele ateiste» promiteau, lău­dându-se că la 1 mai 1937 «numele lui Dumnezeu trebuie să fie uitat în tot teritoriul țării»“. Persecuția a fost intensificată după al Doilea Război Mondial: „În a doua jumătate a anilor 1950, în URSS a început o nouă prigoană împotriva Bisericii. Propaganda antireligioasă s-a intensificat brusc și a dobândit un caracter extrem de agresiv. Au fost create condițiile oprimării și eliminării din societatea sovietică a credincioșilor. Din nou au început să fie închise sfintele locașuri, iar viața internă a Bisericii a fost supusă unui control aspru din partea statului. În viața societății sovietice s-au întors atunci discriminarea siste­ma­tică a creștinilor orto­docși și presiunea directă asupra Bise­ri­cii. Miliția și organele de Securitate efectuau controale sistematice în biserici și de multe ori nu le permiteau credincioșilor să intre în acestea. Participarea la slujbe a început să comporte riscuri nu doar în carieră, ci și în ceea ce privea bunăstarea elementară a vieții cetățeanului sovietic. Credincioșii erau împiedicați la admiterea în instituțiile de învățământ superior, iar persoanele care absolviseră o facultate nu aveau voie să se înscrie la școlile teologice ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Au început din nou să circule formulele aproape uitate ale Uniunii ateilor. Astfel, în 1961, liderul sovietic Hrușciov a promis personal că în 1980 îl va arăta la televizor pe «ultimul pop㻓. Totuși sfârșitul acestui deceniu al secolului trecut a adus o schimbare: „Abia la sfârșitul anilor 1980, conducerea sovietică și-a revizuit atitudinea față de Biserică. Sărbătorirea Mileniului Creștinării Rusiei în anul 1988, privită de putere inițial ca o manifestare locală, s-a dovedit a fi o festivitate națională și a dat mărturie despre vitalitatea Bisericii, care nu fusese înfrântă de prigoană, dar și despre autoritatea acesteia în rândul poporului”. Astfel că, „în anii care s-au scurs de atunci, numărul sfintelor locașuri în Biserica Rusă a ajuns la 36.000, față de 6.000, câte erau în 1988. Numărul mănăstirilor a crescut de la 21 la 1.000, majoritatea așezămintelor fiind refăcute pe ruinele celor vechi, iar altele zidite din temelii. În 1988 aveam trei seminarii teologice și două academii. Astăzi avem 56 de academii și seminarii teologice, două universități ortodoxe și alte instituții de învățământ. Aceste date se referă la întregul teritoriu canonic al Bisericii Ruse. Dacă vorbim numai de Federația Rusă, în afară de instituțiile teologice de învățământ, în 40 de instituții de stat din Rusia au fost deschise catedre și secții de teologie, în conformitate cu standardul de stat aprobat în 2001 referitor la disciplina teologie. Astăzi, conform datelor statistice, aproape 75% din ruși se consideră ortodocși, iar numărul total al credincioșilor Patriarhiei Moscovei care locuiesc atât în Rusia, cât și în afara granițelor acesteia, este de circa 180 milioane de persoane. Privind înapoi, nu putem să nu-I mulțumim lui Dumnezeu pentru marea minune pe care a făcut-o prin apărarea Bisericii Ortodoxe care a continuat să existe în ciuda multelor și îndelungatelor prigoane, pentru minunea întoarcerii multor oameni la credința strămoșească. Ceea ce se întâmplă astăzi este cu adevărat o minune, pentru că în circumstanțele externe de existență a Bisericii Ortodoxe Ruse în anii sovietici nu putem găsi nici o justificare pentru o re­naștere atât de bruscă. Suntem încredințați că această minune a fost posibilă doar datorită jertfei numărului mare de neomartiri și mărturisitori ruși, pentru că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Doar în lumina acestui adevăr putem înțelege experiența istorică a Bisericii noastre în ultimul sfert de veac”. Pentru a încheia, Preafericirea Sa a subliniat că „pentru noi este important să învățăm din lecțiile trecutului și să înțelegem care au fost cauzele catastrofei secolului XX, pentru ca în condițiile libertății de astăzi să nu repetăm aceleași greșeli. Rădăcinile prigoanei împotriva Bisericii au legătură cu criza spirituală care a cuprins societatea rusă încă din perioada de dinaintea revoluției bolșevice. Premisele acestei prigoane au constat într-o serie de fenomene din politica internă a Imperiului Rus, care au slăbit Biserica, lipsind-o de locul ei legitim în viața societății. […] Astăzi, creștinismul se confruntă cu invazia agresivă a secularizării militante în toate sferele vieții sociale. Astăzi, păcatul devine normă, pentru că în societatea de consum se pierde noțiunea de legătură între libertate și responsabilitate. Libertatea de a alege, promovată astăzi de doctrina liberală, nu-i poate aduce de la sine omului fericirea și bunăstarea, mai ales atunci când alegerea lui este definită exclusiv de factori materiali. Alegerea răului devalorizează libertatea omului, mai ales atunci când aceasta este folosită cu scopul de a distruge demnitatea persoanei. Atunci când libertatea devine un idol, când aceasta este separată de noțiunea de responsabilitate, omenirea este în pericol de moarte. […] Trebuie să păstrăm cu sfințenie în memorie și să studiem atent experiența istorică a Sfintei Biserici din anii grei ai încercărilor. Să avem grijă și să învățăm turma binecredincioasă în vederea confruntării cu noile provocări ale contem­poraneității și ale viitorului. Această lucrare creatoare în via Sfintei Biserici a lui Hristos nu este posibilă fără comuniunea frățească între noi toți și fără întărirea relațiilor dintre Bisericile noastre surori și popoarele pe care acestea le păstoresc. Pentru rugăciunile și mijlocirea neomartirilor și mărturisitorilor credinței, clerici și ierarhi care au lucrat în via Domnului în vreme de prigoană, Domnul Iisus Hristos să ne trimită ajutorul Lui întru întărirea unității Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică!”.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulțumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru cuvânt, subliniind că după multă suferință a venit și multă înnoire în viața Bisericii. „Mulțimea mănăstirilor, mulțimea bisericilor nou-construite, mulțimea școlilor de teologie și mulțimea noilor eparhii create, începând cu anul 1980, arată că puterea lui Hristos Cel răstignit se arată în Înviere și puterea Bisericii celei răstignite se arată în înnoirea vieții duhovnicești. Vedem aici o mare taină a legăturii între Cruce și Înviere, între suferință și speranță, între suferință și înnoire spirituală”, a subliniat Patriarhul României.

În continuare, Preafericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, a prezentat dificultățile mărturisirii credinței ortodoxe în timpul regimului comunist din Albania, regim instaurat în noiembrie 1944, în urma retragerii ocupanților germani. „În primii 23 de ani, această persecuție a urmat tiparul clasic cunoscut, asemenea celor petrecute în Rusia și în sud-estul Europei. Arhiepiscopul canonic Hristofor a fost plasat în arest la domiciliu, iar la 19 iunie 1958 a fost găsit mort, cauza oficială a morții fiind un atac de cord. Paisios Vondicas, văduv și Episcop de Korcea până la acea dată, a fost numit ca nou Arhiepiscop. Fiul său era membru executiv al partidului comunist din Albania. Tot la Tirana (februarie 1950), a fost convocată o adunare de clerici și laici ai Bisericii Ortodoxe pentru a se vota un nou Statut în contextul noului regim legal, care punea Biserica sub controlul deplin al statului. Pentru orice numire în slujirea religioasă, chiar și pentru hirotonirea unui diacon, era nevoie de acordul statului. În martie 1966, Paisios a decedat, în locul său fiind numit, în aprilie, pentru scaunul arhiepiscopal, Damianos, un vechi partizan, care, potrivit unor teologi și preoți, ar fi contribuit personal la desființarea Bisericii, prin ordinele și acțiunile sale. În 1967, acesta s-a retras la Pogradec, unde a decedat la 18 octombrie 1973. Între timp, eforturile de ridiculizare a Bisericii și a reprezentanților ei s-au intensificat, prin diverse publicații, filme și calomnii. În următorii 23 de ani, între 1967 și 1990, persecuția religioasă a devenit totală și implacabilă. Prin decretul din 22 noiembrie 1967, orice exprimare religioasă a fost interzisă oficial prin Constituția Albaniei. Sute de biserici au fost demolate, iar altele au fost transformate în ateliere, depozite, cinematografe, cluburi, grajduri etc. Aproape toate mănăstirile au fost distruse sau folosite ca tabere militare. La data respectivă, Biserica Albaniei avea, în afara arhiepiscopiei, trei alte episcopii, 19 districte ierarhice, 330 de parohii și 25 de mănăstiri (fără comunități monahale). Clericii au fost dispersați forțat, prin violență. Proprietățile bisericești (pământ, vase liturgice și documente) au fost confiscate. Cea mai mică exprimare a credinței religioase – păstrarea icoanelor, a cărților religioase și alte simboluri – era pedepsită sever. Timp de 25 de ani nu s-a înregistrat nici o hirotonire a unui cleric. Cel mai tragic lucru dintre toate era că episcopii albanezi dispăreau”, a evidențiat Patriarhul Anastasios al Albaniei. Așadar, după cum a precizat Preafericirea Sa că în Albania, în timpul regimului comunist, cea mai mică exprimare a credinței religioase, precum păstrarea icoanelor, a cărților religioase și a altor simboluri creștine, era sever pedepsită, astfel încât „când regimul comunist albanez s-a prăbușit sub presiunea evenimentelor internaționale (1991), Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei era total distrusă. Încercările îngrozitoare, care timp de decenii distruseseră Biserica locală, precum focul, au făcut-o să arate asemenea unui pământ pustiit”. Preafericirea Sa a precizat că, în Albania, libertatea religioasă a fost instituită oficial din 1991 și clar formulată în noua Constituție din anul 1998, conform căreia în această țară nu există o religie oficială, statul fiind neutru în problemele de credință și conștiință, garantând libertatea exprimării lor în viața publică și recunoscând egalitatea comunităților religioase. „În aceste circumstanțe, prin predică, catehizare, slujire, serviciile religioase au început transmiterea Evangheliei în orașele și satele Albaniei. S-au înființat: un Sfânt Sinod cu opt membri, un Consiliu economic de clerici și laici și aproximativ 350 de parohii. Au fost înființate Academia Ortodoxă, două Școli Secundare Bisericești și o Școală de muzică bizantină, cu ansambluri de clădiri și internate școlare aflate în proprietate particulară. Au fost formați și hirotoniți 170 de noi clerici. În diverse orașe s-au înființat centre de tineret, precum și tabere pentru tineri. S-au construit peste 150 de biserici noi, au fost restaurate 60 de biserici și mănăstiri care deveniseră monumente culturale și peste 160 de biserici au fost reparate. Au fost construite 70 de clădiri bisericești pentru a fi folosite ca școli, cămine pentru tineret, centre de sănătate, cămine, ateliere, cantine pentru săraci etc., ajungându-se la un total de 450 de clădiri. S-a dezvoltat asistența filantropică a Bisericii, distribuindu-se sute de tone de hrană, îmbrăcăminte și medicamente. S-a înființat o tipografie particulară în vederea transmiterii mesajului Ortodoxiei, publicându-se peste 160 de cărți, precum și un ziar, o revistă pentru copii și tineret și o revistă științifică. S-a înființat, de asemenea, un post de radio. În afară de reconstrucția tuturor structurilor bisericești, s-au dezvoltat programe de pionierat în educație, sănătate, bunăstare socială, dezvoltare rurală, cultură și ecologie. În sfârșit, s-au construit două uzine hidroelectrice în vederea asigurării securității financiare și continuării acestei activități. S-a hotărât ca o parte din procentajul venitului lor să fie oferit altor Biserici Ortodoxe lipsite de surse financiare pentru a-și desfășura activitatea misionară”, a spus Patriarhul Anastasios al Albaniei.

Următorul vorbitor a fost Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, care a vorbit despre experiența Bisericii din Cehoslovacia în timpul regimului comunist, regim ce a marcat profund istoria sa modernă. „Psihoza postbelică din țările noastre a dus mulți creștini la servilism față de puterea de stat comunistă, care a folosit această stare psihologică a credincioșilor cauzând multe scandaluri între membrii credințelor individuale pentru a discredita Biserica Creștină ca instituție și apoi pentru a o lichida […]. Regimul comunist a folosit cu ingeniozitate problemele sociale pentru a-și promova deciziile în domeniul religios. Liturghiile și misele din timpul zilelor de lucru și uneori chiar și duminicile și în zilele de sărbătoare trebuiau să ia sfârșit înainte de începerea programului de lucru. Credincioșii ortodocși au fost forțați să treacă la un nou calendar gregorian, ceea ce afecta și sărbătorirea Paștilor”, a spus Preafericirea Sa. La final, Patriarhul Rastislav a vorbit despre libertatea religioasă și despre provocările la care trebuie să facă față astăzi Biserica lui Hristos. „Libertatea greșit înțeleasă, liberalismul, în care totul este permis acum, îndrăznesc să spun că este o provocare mai mare pentru creștinism decât a fost comunismul. Consumul – aceasta este realitatea zilei de azi. Și numai Dumnezeu știe ce reglementări vor mai fi stabilite în următoarele decenii de copiii care cresc astăzi în familii incomplete sau dezorganizate, a căror conștiință este formată de principii morale cât se poate de individuale, dacă există și acelea. O altă provocare majoră pentru Biserica Ortodoxă în ziua de azi o constituie migrația și islamismul radical”, a evidențiat Preafericitul Părinte Rastislav.

Mesajul Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Naum de Ruse, reprezentantul Patriarhiei Bulgariei. „În istoria lor recentă, popoarele român și bulgar împărtășesc o istorie comună de persecuție și represiune asupra mărturisitorilor credinței mântuitoare în Domnul nostru Iisus Hristos și, în sensul acesta, Biserica Ortodoxă Bulgară manifestă un interes viu și autentic față de ini­țiativele și evenimentele ce au loc în România frățească”, a arătat Înaltpreasfinția Sa. Ierarhul bulgar a precizat că în prezent, în Biserica Ortodoxă Bulgară este în desfășurare procesul de canonizare a Mitropolitului de Nevrokop, Boris (Razumov), „unul dintre cei mai vrednici și remarcabili ierarhi din istoria Bisericii noastre, asasinat în 1948, în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, prin mâna unui fost preot din eparhia sa, simpatizant al ideologiei comuniste, ca parte din presiunea crescută exercitată de regimul totalitar asupra Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu scopul de a intimida și alți ierarhi ai Sfântului Sinod și, în general, întreaga noastră Biserică”.

Mesajul Preafericitului Părinte Ilie al II-lea, Patriarhul Georgiei, a fost rostit de Preasfințitul Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind, reprezentantul Patriarhiei Georgiei, care a precizat că modul de viață ce a fost impus poporului georgian de către cei necredincioși s-a prăbușit, fiindcă acel mod de viață nu era în firea naturii umane. „Politica regimului ateu, impusă în multe țări începând cu anii 20-30 ai secolului trecut, a fost politica ce a curmat viața multor clerici și laici care s-au jertfit pentru credința lor. Și acest lucru ar trebui să fie evidențiat ca punct central al discuției, pentru a le reaminti tuturor că nu există nici o îndoială că, mai devreme sau mai târziu, modul de viață care a fost impus poporului de către cei necredincioși se va prăbuși de vreme ce acel mod de viață nu este în firea naturii umane. El contravine în mod clar rațiunii și scopului cu care noi, ființele umane, am fost înzes­trați de Domnul, scop pe care noi toți ar trebui să ne străduim să-l atingem”, s-a arătat în mesaj.

Mesajul Preafericitului Părinte Sava, Mitropolit al Var­șoviei și al Întregii Polonii, a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Jacob de Bialystock și Gdansk, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Poloniei. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre Acțiunea Wisla din Polonia și a spus că în această țară sistemul comunist își propusese să lichideze tot ceea ce avea legătură cu Dumnezeu. „De la bun început, din 1944 și până în 1947, autoritățile de atunci, în acord cu forțele răului, au decis să deporteze populația ortodoxă din partea sudică și estică a Poloniei către Ucraina și pe teritoriile recuperate de la Germania. Campania a atins mai mult de 300.000 de oameni ortodocși. Această acțiune este cunoscută sub numele de Acțiunea Wisla”.

 

La finalul prezentărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulțumit Întâistătătorilor și delegaților Bisericilor Ortodoxe surori care au prezentat mesaje în cadrul ședinței solemne a Sfântului Sinod.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit „Referatul-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în anul 2017”, proclamat de Sfântul Sinod la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” și „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.

De asemenea, Preasfinția Sa a prezentat și câteva volume tipărite recent la editurile Patriarhiei Române. Primul volum lansat a fost „Patriarhia Română. Istoric, organizare, activități externe și interne (2007-2017)”, alcătuit cu prilejul împlinirii celor 10 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Volumul a fost realizat de Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe, coordonat de pr. consilier patriarhal Michael Tița, cu sprijinul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, coordonat de pr. consilier patriarhal Mihai Hau. Al doilea volum prezentat a fost „Reședința Patriarhală. Istorie, artă și misiune”, care reprezintă teza de doctorat a părintelui arhim. Paisie Teodorescu, vicar administrativ patriarhal. Cel de-al treilea volum prezentat a fost albumul „Patriarhul Justinian Marina și apărătorii Ortodoxiei în perioada comunistă”, care conține ima­gini din mai multe arhive, precum ale Biblio­tecii Sfântului Sinod, Reședinței Patriarhale, Bibliotecii Naționale și Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Un alt volum prezentat este cel al istoricului Adrian-Nicolae Petcu, cercetător științific la CNSAS, și anume „Dicționarul clericilor și mirenilor ortodocși români, mărturisitori în detenția comunistă (1945-1964)”, care cuprinde biografii ale 202 mărturisitori, din cei aproape 2.000 de monahi și preoți ortodocși închiși în perioada regimului comunist. Totodată, a fost prezentată ediția jubiliară a Filocaliei, în traducerea, notele și comentariile părintelui profesor Dumitru Stăniloae, prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la tipărirea primului volum.

La finalul ședinței solemne a Sfântului Sinod a fost vizionat filmul documentar „Patriarhul Justinian” și apoi cei prezenți au vizitat expoziția de fotografii intitulată „Justinian Patriarhul – Viața și activitatea”, expusă în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei. Imaginile și documentele sunt din arhiva Bibliotecii Sfântului Sinod.

În timpul ședinței solemne, înainte de plecarea spre aeroport a Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, împreună cu membrii însoțitori, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Kiril pentru prezența la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și pentru dăruirea unui fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, care vor rămâne spre închinare permanentă la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Tabacu din Capitală. De asemenea, PF Părinte Patriarh Kiril a mulțumit Patriarhului României pentru invitația de a veni la București. „Pentru mine, vizitarea Bisericii Ortodoxe Române a fost un eveniment deosebit, am avut posibilitatea să ne rugăm împreună, să vedem fețele poporului dumneavoastră credincios și să conștientizăm cât de puternică este Biserica Ortodoxă Română în această țară. Puterea Bisericii este puterea duhului și omul care este puternic spiritual trece peste absolut toate greutățile. Eu cred într-un viitor luminos, prosper și foarte bun al României. Fie ca Dumnezeu să păzească țara dumneavoastră minunată, precum și pe dumneavoastră! Mulți ani trăiască!”, a spus Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii la încheierea vizitei Preafericirii Sale la București.

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter