Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a organizat la Roma, în perioada 29-31 ianuarie 2017, un proiect pastoral- misionar și catehetic dedicat Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și picto­rilor bise­ricești. În cadrul evenimentului s-au desfă­șurat lucrările Adunării epar­hiale, ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), dar și mai multe conferințe duhovni­cești. Invitatul din acest an a fost IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

 

Proiectul pastoral-misionar și catehetic „Icoana lui Hristos – chipul omului îndum­nezeit”, dedicat clerului și credin­cioșilor ortodocși români din Italia, a debutat duminică, 29 ianuarie, cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma, informează Departamentul mass-media și de informare eparhial.

Programul evenimentului a continuat duminică seara, după slujba Vecerniei, cu susținerea conferinței „Importanța icoanei în viața creștinului și a familiei sale” de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. În a doua zi a evenimentului, luni, 30 ianuarie, preoții și preotesele din Roma și regiunea Lazio au participat la conferința cu tema „Teologia icoanei – izvor de inspirație pentru transfigurarea vieții noastre”, susținută de IPS Părinte Arhiepiscop Casian în biserica Parohiei Roma III.

A treia zi a proiectului eparhial, marți, 31 ianuarie, a fost dedicată lucrărilor Adunării eparhiale și ale Congresului Episco­piei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), prezidate de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan. După oficierea sluj­bei de Te Deum, Înalt­prea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a susținut o nouă prelegere, intitulată „Icoana lui Hristos – chipul omului îndumnezeit”. La finalul adunării, Prea­sfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o convorbire cu caracter duhovnicesc și pastoral-misionar cu clericii, preotesele și reprezen­tanții mireni ai parohiilor din eparhie și cu ceilalți parti­cipanți mireni prezenți la acest eveniment”, a precizat pr. Ioan Lupășteanu, consilier eparhial în cadrul Departamentului mass-media și de informare al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter