Patriarhii Teoctist Arăpașu și Iustin Moisescu au fost pomeniți sâmbătă, 30 iulie, la Catedrala Patriarhală din București. Slujba Parastasului a fost săvârșită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Clerici și credincioși i-au pomenit în rugăciune și i-au comemorat, sâmbătă, în penultima zi a lunii iulie, la Catedrala Patriarhală din Bu­cu­rești, pe Patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, de la a căror mutare la cele veșncie s-au împlinit 30 de ani, respectiv, 9 ani. Rânduiala Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, împreună cu slujitori de la Catedrala Patriarhală, iar așa cum se obișnuiește, cântarea „Veșnica pomenire” a fost oficiată la mormintele patriarhilor din pronaosul lo­ca­șului de rugăciune.

După slujba de pomenire, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și personalitatea Patriarhilor Teoctist Arăpașu și Iustin Moisescu.

„Este foarte greu să vorbim de doi mari ierahi care au păstorit în vremuri grele și au păstrat comoara credinței, tezaurul cel mai de preț care le-a fost încredințat atunci când au devenit arhierei și mai ales atunci când au fost aleși să conducă Biserica Ortodoxă Română. Cei doi patriarhi care s-au mutat la cele veșnice la diferență de o zi: Patriarhul Iustin în 31 iulie în anul 1986, iar Patriarhul ­Teoctist în 30 iulie, în anul 2007, au avut multe lucruri în comun date de faptul că amândoi au păstorit în vremuri tulburi, când Biserica Ortodoxă Română s-a întâlnit cu ostilitatea regimului comunist. Patriarhul Iustin a păstorit puțin timp la Sibiu, apoi 20 de ani ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei și 9 ani la București ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Teoctist a avut o slujire îndelungată ca ierarh, slujind ca Episcop-vicar patriarhal, Episcop al Aradului, locțiitor de Episcop al Oradiei, Mitropolit al Olteniei, locțiitor de Mitropolit al Ardealului, Mitropolit al Moldovei și Sucevei și 21 de ani ca Patriarh al ­României”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.

Preasfinția Sa a amintit greutățile pe care le-au îndurat cei doi patriarhi în timpul regimului comunist, dar și despre faptul că s-au străduit să restaureze biserici și mănăstiri istorice din țara noastră și să construiască unele noi, după putință. De asemena, a spus că ambii patriarhi s-au îngrijit să vestească cuvântul lui Dumnezeu poporului credincios și mai ales să transmită operele Sfinților Părinți ai Bisericii, Patriarhul Iustin Moisescu fiind cel care a inițiat Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB) în 1977, reluată în serie nouă din 2007, cu binecuvân­tarea Preafericitului Părinte ­Patriarh Daniel.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter