Începând din acest an, românii ortodocși din Franța au încă un locaș de închinare. După mai mult de un secol de la ridicarea ei, Capela romano-catolică „Sfântul Nicolae” din orășelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-est de Paris, în departamentul Val-d’Oise, din regiunea Île-de-France, a intrat în proprietatea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

 

Construită în 1910, capela nu mai era folosită pentru cult deja de câteva decenii, servind până în 2010 drept anticariat de carte religioasă, aflăm din jurnalul francez „Le Parisien”. La sfârșitul lunii august 2015, Dieceza romano-catolică a pus-o în vânzare la prețul de 233.000 de euro, clădirea având nevoie de lucrări de reconsolidare în valoare de cel puțin 100.000 de euro. După ce a scăpat de la demolare (în locul ei se dorea la un moment dat construirea unui complex imobiliar), capela a fost cumpărată la sfârșitul anului 2016 de singura parohie ortodoxă română din departamentul Val-d’Oise, la prețul de 190.430 de euro.

Până să dețină un locaș de cult propriu, tânăra comunitate de români (unii veniți de pe malul stâng al Prutului, din Basarabia), ocrotită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și păstorită de părintele paroh Lilian Măntăluță, se aduna pentru Sfintele Taine la Capela „Sainte-Thérèse” din comuna Saint-Ouen-l’Aumône. Vorbind despre acest efort financiar al românilor plecați departe de locurile natale, pr. Lilian Măntăluță a declarat: „42% s-au strâns din partea credincioșilor, din toate colțurile lumii au donat, iar restul sunt împrumuturi din partea altor parohii”, informează TRINITAS TV.

Semnarea actelor la notar s-a făcut în data de 4 ianuarie 2017. Este un moment major pentru diaspora ortodocșilor români din Franța, căci până astăzi doar aproximativ 1% din cre­dincioșii români plecați în Occident beneficiază de o biserică a lor, foarte multe dintre parohiile române înființate în afara granițelor țării funcționând în capele și biserici închiriate. În regiunea pariziană există deja douăsprezece parohii românești, majoritatea găzduite în cripte și capele catolice, Capela „Sfântul Nicolae” constituind cel de-al treilea locaș de cult propriu al diasporei românești din regiunea Île-de-France.

Lucrările de amenajare a edificiului achiziționat de românii din această parte a Franței au fost deja demarate sâmbătă, 28 ianuarie, pe pagina de Facebook a acestei parohii românești fiind postat și următorul mesaj: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi am început prin a trage curent electric la biserica noastră. Ne bucurăm că avem ajutorul credin­cioșilor, ne bucurăm că am fost primiți de vecinii din preajmă cu căldură. Astăzi, în timp ce lucra echipa de electricieni, s-a apropiat o doamnă și a mărturisit bucuria ei de a vedea că Biserica «Sfântul Nicolae» din Auvers-sur-Oise prinde din nou viață. Ușile s-au deschis după cei 40 de ani de abandonare. Prin mila lui Dumnezeu și prin sprijinul cre­dincioșilor, vom reuși să ducem la bun sfârșit renovarea bisericii”.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter