Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat sâmbătă, 7 martie, la sesiunea plenară festivă a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Ierarhul este membru activ al acestei academii, din anul 2007, în cadrul secţiunii Religiile Lumii. Întâlnirea, organizată anual, a avut anul acesta un caracter special deoarece s-au împlinit 25 de ani de când această instituţie a fost fondată prin colaborarea cardinalului König şi a filosofului Nikolaus Lobkowicz.

Întâlnirea a avut trei momente importante. Mai întâi au avut loc discursurile oficiale, apoi au fost primiţi numeroşi noi membri în cele şapte secţiuni ale acestei instituţii, iar în cele din urmă omul de ştiinţă Otto Pitcher a prezentat o comunicare festivă privind schimbările care se întâmplă în lumea ştiinţifică contemporană. Între noii membri se numără, la secţiunea Medicină, prof. univ. Ioan Ştefan Florian, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, iar în secţiunea Religiile Lumii a fost primit pr. prof. univ. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Academia de Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990, iar în prezent are aproape 1.500 de membri, oameni de ştiinţă şi artişti de prim rang care abordează în diverse colocvii şi publicaţii problemele cu care se confruntă Europa.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter