Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat Adunării Generale a Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, duminică, 15 ianuarie 2017

 

„Azi cu strămoșii cânt în cor
Colindul sfânt și bun,
Tot moș era și-n vremea lor
Bătrânul Moș Crăciun”

1. Colindele – cultură populară de inspirație religioasă: credință profundă exprimată în cuvinte simple.

Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale, organizată și anul acesta cu solemnitate de Academia Română, ne propune să medităm asupra identității românești.

Noi vom prezenta doar câteva note și elemente specifice ale unui valoros patrimoniu al identității românești, și anume: colindele românești, care se disting prin mulțimea, diversitatea și spiritualitatea lor! Ritualul colindatului la români a fost de-a lungul timpului subiect al diferitelor cercetări și studii, mai mult sau mai puțin științifice. În acord cu cercetările recente ale unor etnologi români, care argumentează că ritualul colindatului la români „nu este o practică arhaică, păgână, peste care s-au suprapus, ulterior, elemente creștine”1, dorim să evidențiem prezența intensă a spiritualității creștin-ortodoxe în creația populară a colindelor românești.

Demersul nostru se înscrie în preocuparea firească și tot mai necesară a recuperării dimensiunii creștine a creației populare românești privind Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem.

În colinde se regăsesc unele dintre dovezile cele mai vii ale culturii noastre populare, prin care s-a exprimat poetic taina iubirii smerite a Fiului veșnic al lui Dumnezeu pentru oameni, Cel ce S-a făcut Om muritor pentru a dărui oamenilor viață veșnică.

La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologică și simplitatea artistică a formei, ca manifestare vie a culturii teologice și duhovnicești populare.

Bogăția teologică și spirituală a colindelor de Crăciun derivă din învățătura Bisericii Ortodoxe, inspirată de textul Evangheliei și de scrierile Sfinților Părinți, care au meditat profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, arătată nouă prin Întruparea și Nașterea Fiului Său, Cel ce S-a făcut Om din iubire față de oameni (cf. Ioan 3, 16).

Influența învățăturii Bisericii Or­todoxe în cultura religioasă ­populară a românilor se poate obser­va mai ales în modul cum colindele românești afirmă în același timp dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu și omenitatea Lui smerită: „Astăzi S-a născut Cel făr’de-nceput, cum au spus prorocii”; „Mititel și-nfășățel, în scutec de bumbăcel/ Neaua ninge, nu-L atinge, vântul bate, nu-L răzbate”. Aceeași abordare se vede în modul cum sunt descrise evenimentele legate de Taina Nașterii Domnului: călătoria Fecioarei Maria și a Dreptului Iosif la Betleem, cântarea îngerilor, închinarea păstorilor, arătarea stelei și venirea magilor de la Răsărit care aduc daruri Pruncului Iisus, furia lui Irod și salvarea Pruncului Iisus prin fuga (exilul) în Egipt, toate transpuse, cu evlavie și emoție, în creațiile poetice ale colindelor.

În acest sens, un colind străvechi ne spune: „Peștera-ntunecoasă/a fost a Domnului casă“. Adică, Fiul veșnic al lui Dumnezeu Se întrupează ca om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, pentru a sfinți umanitatea din interiorul ei. El Se naște în peșteră, în interiorul pământului, ca să sfințească și pământul sau întreg universul material.

Pruncul Iisus, Cel născut în peșteră, este așezat apoi în iesle, sfințind astfel regnul vegetal împreună cu regnul animal. „Pat moale, pe fân uscat/ numai vitele i-au dat”, continuă versurile colindului. Dar ieslea are aici și un înțeles duhovnicesc. Prorocul Isaia zice: „Boul și asinul își cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaște pe Domnul său” (Isaia 1, 3). Pornind de la această constatare a prorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creștină, lângă ieslea unde a fost așezat Pruncul Iisus, apar boul și asinul, care, deși sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători față de stăpânul lor decât mulți oameni care uită adesea de Dumnezeu Creatorul lor și nu mai simt prezența Lui în lume.

Însă așezarea lui Iisus Hristos în iesle, după nașterea Sa ca Prunc în peștera din Betleem, mai are și un alt înțeles duhovnicesc: orașul Betleem înseamnă „Casa pâinii”, iar ieslea este locul unde animalele primesc hrana. Deci Pruncul Iisus este Pâinea Care Se coboră din cer (…), din Care, dacă va mânca cineva, nu moare (…), ci va fi viu în veci (cf. Ioan 6, 50-51). În Sinaxarul sărbătorii Nașterii Domnului se spune că Domnul Iisus Hristos S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oamenii de dobitocie să ne izbăvească”. Cu alte cuvinte, Iisus vine în lume să ne învețe să nu trăim numai trupește, hrănindu-ne doar cu hrană materială din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim și spiritual cu Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om și Se oferă oamenilor în Sfânta Euharistie spre viață veșnică. Deci sfințirea omului prin hrănirea lui cu iubirea eternă a lui Dumnezeu-Omul, cu Trupul și Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie este înțelesul adânc al tainei așezării Pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana ortodoxă a Nașterii lui Hristos în peșteră este pictată în Sfântul Altar la Proscomidiar, acolo unde se pregătesc, în rugăciune tainică, darurile pentru Sfânta Euharistie, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

Un alt colind spune: „Din răsărit vin magi cu bucurie, cu dar de smirnă, aur și tămâie!”

Colindele reamintesc adevărul că Mântuitorul Iisus Hristos este cinstit de cei trei magi sau crai de la Răsărit, de oameni înțelepți de alt neam decât poporul evreu, veniți de la mari depărtări, pentru că Dumnezeu voia să dea o lecție lui Irod, regele Iudeii, al patriei în care S-a născut Pruncul Iisus. Regele Irod căuta să-L omoare pe Pruncul Iisus, însă alți regi, de neam străin, I-au adus daruri Pruncului Iisus. Prin această lucrare tainică, neașteptată, Sfânta Evanghelie a Nașterii Domnului ne arată că Dumnezeu dorește să facă din oameni îndepărtați oameni apropiați, să cheme și alte popoare la mântuire, alături de poporul ales. Din străini Dumnezeu face prieteni și închinători ai lui Iisus, din pelerini veniți de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiați ai dumnezeirii Pruncului Iisus și ai îm­părăției Sale veșnice.

Darurile aduse de magi au și ele înțelesuri profunde. Aurul este simbol al demnității împărătești a Pruncului Iisus. Tămâia arată că Pruncul Iisus va fi Mare Preot Care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El Însuși jertfă și jertfitor, iar smirna arată că, mai târziu, Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor muritori învierea și viața veșnică.

Putem spune, așadar, că textele colindelor românești ne surprind atât prin bogăția sem­nificațiilor teologice și spirituale pe care le conțin, cât și prin simplitatea formei artistice de exprimare a iubirii smerite și a sfințeniei Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul, „Cel ce din pântecele Maicii Sale conduce întreg universul”, cum spunea Fericitul Augustin.

2. Colindele creează comuniune sincronică (între contemporani) și diacronică (între generații).

Fiind cultură creștină decantată prin cântare repetată și îmbogățită din generație în generație, colindele românești transmit, în cuvinte simple, adevăruri și învățături esențiale pentru credința și viața noastră.

Aceste adevăruri esențiale sunt pietre de temelie pe care putem cultiva cu bucurie, prin credință și cântare comună, comuniunea noastră de iubire cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

În acest sens, credința în Dumnezeu, iubirea milostivă, bunătatea inimii, prietenia sinceră, precum și toate valorile spirituale pe care le promovează colindele de Crăciun, ne cheamă la comuniune și bucurie, la creștere și îmbogățire spirituală, la păstrarea tradiției strămoșești, dar și la promovarea ei. Colindele promovează, așadar, prin mesajul lor, comuniunea inimilor și unitatea națională sincronică, între contemporani, dar și diacronică, peste timp, între generațiile trecute și cele viitoare.

Creștinii ortodocși români au conștiința vie că în fiecare an colindele pe care le cântă ei nu le cântă împreună numai cu contemporanii lor, ci într-o neîntreruptă legătură spirituală cu generațiile trecute, cu strămoșii care au devenit creștini începând cu predica Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea. „Azi cu strămoșii cânt în cor colindul sfânt și bun/ Tot Moș era și-n vremea lor bătrânul Moș Crăciun”. Acest cor tainic care leagă generațiile între ele de-a lungul veacurilor întru mărturisirea iubirii milostive și smerite a lui Hristos pentru oameni nu este un simplu cor muzical artistic, ci este mai întâi de toate comuniunea de iubire sfântă a credinței în Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice, iubire mai tare decât moartea, care s-a arătat în Hristos Cel răstignit și înviat, smerit și preaslăvit, Creatorul universului și Mântuitorul lumii.

În acest sens, colindele românești au ca bază de pornire viața liturgică a Bisericii. Ele sunt ecoul popular al ascultării Evangheliei și al cântărilor liturgice din locașul de cult, precum și al binevestirii și binecuvântării preotului care poartă icoana Nașterii Domnului Iisus Hristos pe la casele oamenilor, împreună cu dascălul sau cântărețul de la strană. Astfel, Biserica a cultivat, prin cult și colinde, deodată cu unitatea de credință și unitatea limbii române, precum și conștiința unității și identității noastre naționale românești.

Din acest motiv, Poetul nostru național Mihai Eminescu, pe care-l sărbătorim astăzi în mod solemn, numea Biserica Ortodoxă Română: „Maica spirituală a poporului român”.

3. Colindele au aprofundat și au transmis o cultură a bucuriei și a dărniciei.

O altă componentă majoră a colindelor este cultivarea bucuriei și a dărniciei. Sărbătoarea Nașterii Domnului este celebrată prin slujbe speciale de rugăciuni și cântări, dar și prin fapte de milostenie și daruri oferite cu bucurie atât celor dragi și apropiaților, cât și celor pe care nu-i mai iubește nimeni, celor săraci, bolnavi și singuri. Prin colinde suntem chemați să arătăm iubire și dărnicie sau generozitate în jurul nostru: „Acum te las, fii sănătos/ Și vesel de Crăciun/ Dar nu uita, când ești voios,/ române, să fii bun!”

Atunci când oferim cu bucurie altora o parte din bunurile noastre materiale ne îmbogățim sufletul cu iubire și har de la Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36). De aceea, înțelepciunea populară românească a formulat foarte plastic acest adevăr, spunând: „dar din dar se face rai”, adică dărnicia creează bucurie și fericire celor ce primesc darul, dar și celor care-l oferă cu suflet bun.

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne arată că toate cele făcute de Dumnezeu, toate făpturile văzute și nevăzute, toate binefacerile văzute și nevăzute sunt daruri ale lui Dumnezeu oferite oamenilor în lumea aceasta pământească, însă Viața veșnică este darul cel mai mare pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor prin Persoana și lucrarea mântuitoare a Fiului Său, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om din iubire smerită și milostivă pentru oameni. De aceea, de Crăciun, se răspunde la darul lui Dumnezeu pentru oameni cu daruri făcute de oameni pentru Dumnezeu: credință dreaptă și rugăciune smerită, iar pentru semeni: gânduri frumoase, cuvinte calde și fapte bune.

4. Colindele sunt lucrare misionară comună a clerului și mirenilor pentru păstrarea și promovarea culturii românești.

Obiceiul de a colinda, de a merge pe la casele oamenilor pentru a vesti prin cântare Nașterea Pruncului Iisus în peștera din Betleem se păstrează și astăzi în viața românilor, atât în țară, cât și în diaspora română, prin comunitățile bisericești din ea. Deși în mediul urban unele vechi datini și tradiții au dispărut, totuși obiceiul de a colinda a rămas o componentă a sărbătorii, o bucurie mare a copiilor, tinerilor și adulților care colindă, dar și a celor care primesc cu bucurie pe colindători și răsplătesc cu daruri osteneala lor.

Această tradiție frumoasă este, de fapt, o reînnoire a chemării fiecărui creștin de a fi asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, adică vestitor sau apostol al iubirii milostive a lui Hristos în lume. De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toți să devenim colindători, martori și vestitori ai venirii lui Hristos – Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viață eternă! Astfel, vom contribui cu bucurie și bunătate sufletească la păstrarea și promovarea culturii noastre națio­nale de expresie populară.

Astăzi, poporul român are avantajul de a deține încă valori patrimoniale vii, un patrimoniu imaterial bogat. Însă rămâne în responsabilitatea noastră, a tuturor celor care trăim și simțim românește, grija de a păstra, a promova și a evidenția așa cum se cuvine și acest patrimoniu identitar – colindele neamului românesc -, el fiind un valoros tezaur spiritual național.

Adresăm mulțumiri domnului Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, pentru invitația de a participa la această sesiune științifică dedicată Zilei Culturii Naționale, felicităm și binecuvântăm pe toți cei care contribuie prin multiplele lor eforturi ca această Zi a Culturii Naționale să devină o sărbătoare a afirmării tuturor valorilor spirituale autentice, a identității și demnității poporului român în context național și universal.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă:

1 Unele dintre cele mai recente și complete studii pe această temă sunt cercetările dnei acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei Române, dintre care amintim: „Colindatul tradițional românesc. Sens și simbol” și „O taină încifrată într-un text de colind sau o reconsiderare pe temeiuri autentice a viziunii etnologice asupra colindei românești”.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter