În perioada 22-23 mai, s-a desfășurat, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București, Congresul Internațional de Teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)”. Evenimentul a reunit specialiști din domeniul iconografiei bizantine din țară și străinătate şi a fost organizat, în cadrul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, Sectorul cultură și patrimoniu religios – Comisia de pictură bisericească și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte.

Lucrările congresului au fost structurate în următoarele patru subteme: ­
1. Istoria icoanei şi a picturii (frescei) bizantine: spaţiul geografic, etape cronologice şi şcoli de pictură bizantină; 2.Teologia icoanei şi a frescei bizantine: expresie liturgică şi artistică a credinţei ortodoxe eclesiale; 3. Norme şi manuale de pictură bizantină (evoluţia erminiilor); 4. Importanţa şi necesitatea criteriilor de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine pentru iconografia ortodoxă actuală: tensiunea între fidelitatea eclesială şi libertatea artistică individuală şi locală.

La congres au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, preoți, profesori și specialiști în artă sacră din țară și din străinătate, precum și participanții de la Conferința națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, organizată de Comisia de pictură bisericească.

Sesiunea festivă a lucrărilor congresului a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul intitulat „Pictura bizantină – expresia liturgică vizuală a credinţei ortodoxe şi a vieţii sfinţilor”.

Conferenţiarii din străinătate au avut o întrevedere cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti. Pr. prof. dr. Nicolai Ozolin, de la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris, Franţa; pr. prof. dr. Michel Quenot, de la Parohia Ortodoxă din Fribourg, Elveţia, şi pr. prof. dr. Stéphane Bigham, de la Facultatea de Teologie, Etică şi Filosofie a Universităţii din Sherbrooke, Canada, au primit din partea Patriarhului României Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici, iar prof. Alexander Soldatov, de la Academia Teologică din Moscova, Rusia; Dimitri Hatziapostolou, pictor bisericesc din Atena, Grecia, şi Lazar Predrag Markoviç, curator specializat în iconografie, Belgrad, Serbia, au primit din partea Prea­fericirii Sale Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni.

„Întâlnirea cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost una extraordinară, neaşteptată, frumoasă şi în acelaşi timp profundă. Aparţinem de diferite Biserici şi Patriarhii, dar simţim unitatea Bisericii, iar această unitate este unitatea în dragoste”, ne-a declarat pr. prof. dr. Michel Quenot, de la Parohia Ortodoxă din Fribourg, Elveţia.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter