În perioada 17-19 august, Mănăstirea Rila din Bulgaria a găzduit manifestările jubiliare dedicate împlinirii a 1.070 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Ioan, făcătorul de minuni de la Rila. La manifestări au participat ierarhi bulgari şi străini, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, precum şi mii de credincioşi ortodocşi din ţara vecină. Cu această ocazie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a transmis un mesaj jubiliar.

Evenimentul a început în după-amiaza zilei de 17 august, când a fost săvârşită slujba Privegherii Sfântului Ioan de la Rila, în mănăstirea stavropighială care-i poartă numele. Slujba Privegherii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Grigorie de Braniţa, Vicar patriarhal. La slujbă au asistat Prea-
fericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, ierarhi bulgari, reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxe autocefale şi membri ai Corpului Diplomatic. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la eveniment a fost părintele Neluţu Oprea, care este preotul comunităţii româneşti din Sofia.

În ziua praznicului, pe 18 august, Liturghia solemnă a fost săvârşită de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare, înconjurat de un sobor de ierarhi şi preoţi bulgari şi reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxe surori. În timpul împărtăşirii preoţilor a fost citit mesajul solemn al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

La sfârşitul Liturghiei, Preafericitul Părinte Patriarh Neofit a adresat un cuvânt celor prezenţi, cu ocazia marii sărbători. Întâi­stătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a dat slavă lui Dumnezeu pentru acest eveniment şi a sub­liniat că Sfântul Ioan „a fost întotdeauna considerat ocrotitorul spiritual al poporului bulgar”.

Sfântul Ioan a trăit pe vremea creştinării în masă a poporului bulgar de către ţarul Boris I şi a contribuit atunci, prin vieţuirea sa deosebită de monah şi stareţ de mănăstire, la întărirea conştiinţei creştine a conaţionalilor săi. El a trăit în pustia munţilor Rila, unde a şi întemeiat mănăstirea care îi poartă numele. Cu puţin timp înainte de mutarea sa la Domnul, care a avut loc la 18 august 946, Sfântul Ioan a scris un testament adresat ucenicilor săi şi poporului bulgar.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter