Marți, 2 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A primit la Reședința Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.

 

Joi, 4 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

 

Duminică, 7 mai

A rostit cuvânt de învățătură în biserica Parohiei „Buna Vestire”-Belu, Protopopiatul Sector 4 Capitală, cu ocazia slujbei de târnosire a locașului de cult. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat semnificațiile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 4-a după Paști, în care este prezentată Vindecarea slăbănogului de la Vitezda (Ioan 1, 1-15), apoi a apreciat lucrările de înfrumusețare a locașului de cult și i-a felicitat pe preoții slujitori și pe toți cei care au susținut amplele lucrări de restaurare a bisericii Parohiei „Buna Vestire”-Belu.

Cu această ocazie, Patriarhul României l-a hirotesit iconom-stavrofor pe preotul Daniel-Alexandru Bărîcă, parohul bisericii, pentru lucrările realizate la biserică. De asemenea, Preafericirea Sa i-a hirotesit iconomi pe preoții Cezar Dumitrescu și Nicolae Pușcaș, coslujitori la Parohia „Buna Vestire”-Belu. Persoanelor care au contribui în mod deosebit la realizarea lucrărilor de la acest sfânt locaș Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit distincții și diplome de cinstire. Pentru biserica parohiei, Preafericirea Sa a oferit o cruce de binecuvântare și mai multe cărți liturgice sau duhovnicești apărute la Editurile Patriarhiei Române.

 

Luni, 8 mai

A primit la Reședința Patriarhală vizita doamnei Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională.

 

Marți, 9 mai

A participat la Sesiunea solemnă a Academiei Române, dedicată împlinirii a 140 de ani de la câștigarea Independenței României. Cu acest prilej, Patriarhul României a rostit un cuvânt intitulat: „Biserica a susținut prin cuvânt și faptă dobândirea Independenței României”.

 

Miercuri, 10 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Joi, 11 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

A participat la Recepția organizată în Grădina Palatului Cotroceni de Excelența Sa Domnul Klaus Iohannis, Președintele României, și Doamna Carmen Iohannis, cu prilejul Zilei Europei – „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”.

 

Sâmbătă, 13 mai

În zilele de sâmbătă, 13 mai, și duminică, 14 mai 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită canonică în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu prilejul proclamării solemne a canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.

Patriarhul României a fost întâmpinat la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, monahi, monahii, preoți de la mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și credincioși îmbrăcați în costume tradiționale bucovinene.

Momentul solemn de întâmpinare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a avut loc la Mănăstirea Putna, unde a fost primit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele stareț arhimandrit Melchisedec Velnic, obștea mănăstirii și numeroși credincioși de toate vârstele îmbrăcați în costume populare.

După slujba de Polihroniu, săvârșită în biserica Mănăstirii Putna, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a mulțumit Preafericirii Sale pentru prezența la acest eveniment important din viața Bisericii noastre.

În cuvântul său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit pentru frumoasa primire și a evidențiat importanța Mănăstirii Putna în istoria spiritualității românești, numind-o „școală a evlaviei și culturii noastre ortodoxe”. De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit despre Bucovina ca fiind „cea mai frumoasă zonă a țării, în care se păstrează tradițiile românești și în care frumusețile naturii sunt concurate de frumusețile culturii, iar cultura este profund creștină, profund religioasă”.

În seara zilei de sâmbătă, 13 mai 2017, Patriarhul României, însoțit de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, a fost întâmpinat de părintele arhimandrit Nectarie Clinci, starețul mănăstirii, împreună cu obștea monahală și credincioși.

După slujba de întâmpinare, oficiată în biserica cea nouă a mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a prezentat istoria așezământului monahal de la Sihăstria Putnei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul rostit, a apreciat frumusețea bisericii nou construite, în special pictura ei, vorbind despre semnificațiile teologice ale picturii bizantine. În încheiere, Părintele Patriarh a adresat un cuvânt de încurajare părintelui stareț și obștii Mănăstirii Sihăstria Putnei, oferind pentru sfântul locaș o cruce de binecuvântare cu emailuri, volumele I și II din lucrarea Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții, repertorizare, precum și alte cărți de folos duhovnicesc.

La final, Preafericirea Sa, împreună cu soborul de ierarhi, a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul monahului Sebastian Șcheuleac, întâiul egumen al reînființatului Schit Sihăstria Putnei.

 

Duminică, 14 mai 

În ziua de duminică, 14 mai 2017, Patriarhul României a săvârșit Sfânta Liturghie pe podiumul din incinta Mănăstirii Putna, împreună cu un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.

În încheierea Sfintei Liturghii a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.

Cu acest prilej Patriarhul României a adresat un cuvânt de învățătură intitulat: „Sfinții Putneni – rugători smeriți și luptători curajoși pentru credință și neam”.

La final, în semn de mulțumire, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană reprezentând pe Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul, cu un fragment din sfintele sale moaște, și o icoană cu Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, de asemenea având părticele din sfintele lor moaște.

În semn de prețuire și binecuvântare pentru lucrarea deosebită în slujba Bisericii, Preafericirea Sa a oferit „Crucea patriarhală” pentru clerici părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și părintelui arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei. De asemenea, a oferit pentru Mănăstirea Putna o cruce de binecuvântare cu emailuri, volumele I și II din lucrarea Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții, repertorizare și alte cărți apărute la Editurile Patriarhiei Române.

Înainte de a-și lua rămas-bun de la obștea Mănăstirii Putna, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat la vernisajul Expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, Ctitorul, Cărturarul”, în Muzeul Mănăstirii Putna.

Vizita canonică a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a încheiat cu slujba de binecuvântare a Centrului medical stomatologic „Sfântul Ierarh Nectarie” al Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” – Rădăuți, județul Suceava.

Cei peste 120 de copii de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” l-au întâmpinat cu multă bucurie și entuziasm pe Părintele Patriarh, care îi mai vizitase cu aproape doi ani în urmă, când a sfințit clădirile Așezământului și biserica Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Rădăuți, în zilele de 6-7 noiembrie 2015.

După slujba de binecuvântare a Centrului stomatologic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici părintelui arhimandrit Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți și ctitorul Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie”, și Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni familiei Prințul Ștefan și Irina Sturdza, care a contribuit la construirea și dotarea cu aparatură a Centrului medical stomatologic.

În cuvântul său, Patriarhul României a vorbit celor prezenți despre importanța educației copiilor și formarea lor pentru viitor, iar la final a oferit copiilor de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” mai multe daruri, între care și cartea „Jurnal de Călătorie la Sfânta Liturghie”, în care este explicată Sfânta Liturghie pe înțelesul copiilor.

 

Marți, 16 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A hirotesit iconomi stavrofori doi noi protopopi ai Arhiepiscopiei Bucureștilor: preotul Ioan Bondar, protopop al Protopopiatului Ilfov Sud, și preotul Mihail Peneș, protopop al Protopopiatului Vălenii de Munte. Slujba de hirotesie a avut loc în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală, în prezența membrilor Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Miercuri, 17 mai

A primit în audiență pe părintele Ionuț Radu, preot paroh al Parohiei „Sfântul Sava de la Buzău” – Perugia, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

 

Joi, 18 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

A primit în audiență pe pr. dr. Eugen Pentiuc, profesor de Vechiul Testament și Limbi Semitice la Facultatea Ortodoxă „Sfântul Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii, și profesor de Vechiul Testament și prodecan al Hellenic College Holly Cross Greek Orthodox School of Theology din Boston.

 

Sâmbătă, 20 mai

A prezidat, la Reședința Patriarhală, ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

 

Duminică, 21 mai 

În ziua serbării hramului istoric al Catedralei Patriarhale, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi,.

După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a premiat pe câștigătorii Concursului Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”, organizat de Patriarhia Română.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, pe câștigătorii Concursului național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, ediția a 6-a, organizat, de asemenea, de Patriarhia Română.

Apoi, a avut loc vernisarea ExpozițieiIcoana ortodoxă – lumina credinței” în care au fost prezentate lucrările câștigătorilor concursului cu același nume. Cu această ocazie a fost lansat și catalogul expoziției.

 

Luni, 22 mai

A prezidat sesiunea festivă de deschidere a lucrărilor Congresului Internațional de Teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)”, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Cuvântul de deschidere al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a intitulat: „Pictura bizantină – expresia liturgică vizuală a credinței ortodoxe și a vieții sfinților”.

 

Marți, 23 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A primit, la Reședința Patriarhală, pe invitații din străinătate la Congresul Internațional de Teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)”, organizat de Patriarhia Română, în perioada 20-24 mai 2017, la Palatul Patriarhiei din București .

În semn de prețuire și binecuvântare, Patriarhul României a acordat Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici: pr. prof. dr. Nicolai Ozolin, de la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris, Franța; pr. prof. dr. Michel Quenot, de la Parohia Ortodoxă din Fribourg, Elveția; și pr. prof. dr. Stéphane Bigham, de la Facultatea de Teologie, Etică și Filosofie a Universității din Sherbrooke, Canada; și Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni: dlui prof. Alexander Soldatov, de la Academia Teologică din Moscova, Rusia; dlui Dimitri Hatziapostolou, pictor bisericesc din Atena, Grecia, și dlui Lazar Predrag Markoviç, curator specializat în iconografie, Belgrad, Serbia.Miercuri, 24 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

 

Joi, 25 mai 

În ziua praznicului Înălțarea Domnului, zi dedicată și pomenirii Eroilor români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în biserica Parohiei „Așezămintele Brâncovenești – Domnița Bălașa” – Paraclis Patriarhal din București, care și-a sărbătorit hramul istoric.

Înaintea Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a sfințit catapeteasma nou restaurată a bisericii.

După Sfânta Liturghie, Patriarhul României a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea Eroilor neamului românesc.

La final, a oferit distincții persoanelor care au contribuit în mod deosebit la restaurarea catapetesmei și a altor piese de mobilier bisericesc din locașul de cult. Pentru Biserica Domnița Bălașa, Preafericirea Sa a dăruit o icoană reprezentând pe Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, cu un fragment din sfintele sale moaște, precum și mai multe cărți apărute la Editurile Patriarhiei Române.

 

Duminică, 28 mai 

A participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reședinței Patriarhale.

 

Luni, 29 mai

A prezidat Conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, cu tema: „2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei. La conferință au participat clericii din Capitală și din județul Ilfov, precum și stareții și starețele mănăstirilor din Capitală și județul Ilfov.

În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat celor prezenți un cuvânt cu titlul: „2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”.

 

Marți, 30 mai

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A hirotesit iconomi stavrofori, în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reședinței Patriarhale, pe părintele  Mihai Dima și pe părintele Benone Dincă, preoți slujitori la Biserica „Așezămintele Brâncovenești – Domnița Bălașa” – Paraclis Patriarhal, din București.

 

Miercuri, 31 mai

A primit la Reședința Patriarhală pe Excelența Sa Domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franței la București, la încheierea misiunii sale diplomatice în România.

A primit la Reședința Patriarhală pe Excelența Sa Domnul Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

 

 

Joi, 1 iunie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, 100 de elevi de la școli din județele Prahova și Cluj. Acești elevi, împreună cu profesorii lor, de la Școala cu clasele I-VIII „Lizeta-Paul Greceanu” din Cioceni, comuna Albești Paleologu, județul Prahova, și de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, au vizitat Patriarhia Română cu prilejul programului național „Școala altfel”, asemenea multor alte grupuri de elevi și profesori de la școli din țară.

Patriarhul României le-a adresat elevilor câteva cuvinte de binecuvântare și încurajare, apoi le-a oferit daruri.

 

Duminică, 4 iunie

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și a rostit cuvânt de învățătură. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului preotului profesor Adrian Gabor, de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, trecut la cele veșnice în data de 2 iunie 2017.

După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa, împreună cu cei doi ierarhi, a oficiat slujba Vecerniei Rusaliilor.

La finalul slujbei, Părintele Patriarh Daniel a felicitat familiile creștine și a adresat cuvinte de încurajare și de susținere a lor, cu prilejul Duminicii Părinților și Copiilor, sărbătorită, în fiecare an, în prima duminică după Ziua Internațională a Copilului.

De asemenea, cu prilejul Duminicii Părinților și Copiilor, ­Patriarhul României a adresat tuturor părinților și copiilor din cuprinsul Patriarhiei Române mesajul de binecuvântare intitulat: Iubirea reciprocă dintre copii și părinți – binecuvântare și bucurie pentru familie.

 

Luni, 5 iunie

A participat, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, la momentul aniversar organizat cu ocazia serbării hramului Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care anul acesta a împlinit 10 ani de la înființare.

După ce în Catedrala Patriarhală au fost săvârșite Sfânta ­Liturghie și slujba de Te Deum de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost vernisată expoziția „Mărturii fotografice din vremea Patriarhului Justinian”, organizată de Ziarul Lumina.

Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii noastre a adresat un cuvânt de binecuvântare, intitulat: „Centrul de Presă ­BASILICA – zece ani de misiune mediatică”.

 

Marți, 6 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A săvârșit, în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală, slujba de sfințire a raclei cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou pentru Mănăstirea Radu Vodă din București.

 

Miercuri, 7 iunie

A primit la Reședința Patriarhală pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

A adresat un mesaj de condoleanțe, intitulat: „Evlavios slujitor al altarului și talentat profesor de teologie”, la slujba de înmormântare a preacucernicului părinte Adrian Gabor, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și preot coslujitor la Parohia „Sfântul Nicolae” – Buzești, Protopopiatul Sector 1 Capitală.

 

Joi, 8 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

A primit la Reședința Patriarhală pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.

 

Duminică, 11 iunie 

A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din București, cu ocazia hramului, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a hirotonit ieromonah pe părintele ierodiacon Antipa Burghelea, viețuitor al Mănăstirii Antim.

După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, a săvârșit slujba de sfințire a Troiței ridicate în memoria mărturisitorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist, membri ai mișcării isihaste Rugul Aprins, și a Muzeului „Rugul Aprins” din clopotnița Mănăstirii Antim.

 

Luni, 12 iunie

A primit în audiență, la Reședința Patriarhală, pe părintele profesor dr. Chad Hatfield, președintele Seminarului Teologic Sfântul Vladimir din New York, SUA.

 

Marți, 13 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Miercuri, 14 iunie

A primit, la Reședința Patriarhală, în vizită de rămas-bun, pe Excelența Sa Domnul Ilia Giorgadze, Ambasadorul Georgiei în România.

La încheierea întrevederii, ca semn de prețuire și recunoștință pentru activitatea fructuoasă desfășurată în țara noastră, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a conferit Excelenței Sale Domnului Ambasador Ilia Giorgadze Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” pentru mireni.

 

Joi, 15 iunie

A primit, la Reședința Patriarhală, vizita Domnului George Maior, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Un pas important în practica sinodalității ortodoxe universale. Semnificația liturgică, pastorală și misionară a Sinodului din Creta”, cu ocazia organizării la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a Seminarului de dialog cu tema „Receptarea hotărârilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta, 2016”.

 

Vineri, 16 iunie

A primit în audiență pe diac. prof. Alberto Quattrucci, de la Comunitatea Sant Egidio, Italia.

A adresat un mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit dr. Chesarie Gheorghescu (1929 – 2017), duhovnic al Mănăstirii Dintr-un Lemn din Arhiepiscopia Râmnicului, fost Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor în perioada 1977-1988 și slujitor al ­Catedralei Patriarhale din București.

 

Duminică, 18 iunie

În Duminica a doua după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală și a rostit cuvânt de învățătură.

Înainte de Sfânta Liturghie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericirea Sa a sfințit Antimisele pentru paraclisele și capelele din unitățile militare, din unitățile de învățământ, medicale și sociale, precum și din cimitire, ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A adresat un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a domnului Mircea Bujor, tatăl părintelui protosinghel Lucian Bujor, inspector eparhial în cadrul Administrației Patriarhale.

 

Marți, 20 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A primit în audiență pe părintele ieromonah Galaction Suharu, egumenul Schitului Băiceni, județul Iași, pendinte de Mănăstirea Neamț.

 

Miercuri, 21 iunie

A primit la Reședința Patriarhală pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.

 

Joi, 22 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului Național Bisericesc.

A hirotesit întru duhovnici unsprezece preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic ­Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația și responsabilitatea slujirii de duhovnic.

 

Sâmbătă, 24 iunie

În ziua sărbătorii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în tradiția populară românească și ca „Sânzienele” sau „Drăgaica”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară din incinta Reședinței Patriarhale, care și-a serbat hramul în această zi. După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

 

Duminică, 25 iunie

A participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală.

 

Luni, 26 iunie

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat „Făcători de pace, într-o lume afectată de conflicte”, participanților la cea de a 23-a ediție a Congresului Internațional „Pavleia”, organizat de Mitropolia din Veria, Grecia, în perioada 26-29 iunie 2017. Tema aleasă spre a fi dezbătută în acest an a fost „Război și pace în viziunea Sfântului Apostol Pavel”. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

 

Marți, 27 iunie

A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A săvârșit, în biserica Parohiei Iancu Nou – Bălăneanu, Protopopiatul Sector 2 Capitală, slujba de Trisaghion întru pomenirea preacucernicului preot Constantin Pârvu, fost vicar-administrativ patriarhal și paroh al Parohiei Iancu Nou – Bălăneanu.

 

Miercuri, 28 iunie

A primit la Reședința Patriarhală pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

Joi, 29 iunie

A participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală.

A participat, în Sala de plen a Camerei Deputaților din Palatul Parlamentului, la Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a listei Guvernului.

A adresat un mesaj de condoleanțe, intitulat: „Un slujitor statornic și harnic”, la slujba de înmormântare a părintelui Constantin Pârvu (1928 – 2017), fost vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod și fost preot paroh al Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din Protoieria Sector 2 Capitală.

 

Vineri, 30 iunie

A primit, la Reședința Patriarhală, un grup de pelerini creștini ortodocși din Cipru, Egipt, Liban, Iordania și Palestina, condus de Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Biserica Ortodoxă a Antiohiei. Grupul de creștini ortodocși din Orient a efectuat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din România.

A adresat un mesaj, intitulat: „Europa are nevoie în prezent de reafirmarea valorilor creștine și de o cultură a conviețuirii pașnice”, participanților la Întâlnirea anuală a Secretarilor generali ai Conferințelor Episcopale din Europa, organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni – Snagov.

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel,

Secretar, Cabinetul Patriarhal

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter