Proclamat vineri, 27 octombrie 2017, la sfârșitul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală din București

 

Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Cinstirea sfinților, a eroilor neamului, a ierarhilor, clericilor, monahilor și a tuturor celor care au avut un rol deosebit în păstrarea și afirmarea valorilor credinței ortodoxe și a spiritualității românești, este una dintre îndatoririle fiecărui român. În Biserica Ortodoxă Română s-a creat o tradiție a omagierii unor lucrări semnificative, precum și a comemorării unor personalități care au marcat istoria neamului nostru.

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Patriarhul Justinian Marina s-a născut la 22 februarie 1901, la Suiești, județul Vâlcea, activând ca învățător (1923-1926), preot de parohie și slujitor la diferite biserici din Vâlcea (1924-1945), director de seminar (1932-1939), director al tipografiei eparhiale (1939-1940), Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei (1945-1947), Mitropolit al Moldovei (1947-1948) și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977). În calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian a păstorit aproape trei decenii (24 mai 1948 – †26 martie 1977), perioadă care a rămas în memoria poporului român ca fiind timpul cruntei persecuții desfășurate de regimul politic comunist ateu, instalat la putere în România, după luna martie 1945.

Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, Patriarhul Justinian a știut să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist. Patriarhul Justinian s-a opus, pe cât i-a fost cu putință, abuzurilor și inge­rin­țe­lor partidului comunist în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o insti­tuție subordonată programului politic și ideologic al statului comunist, adică tolerată și în același timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat supravie­țuirea credinței în Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe din România, pentru ca această Biserică să slujească în continuare un popor creștin, dar oprimat de un regim comunist ateu.

În pofida regimului politic ostil din România, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Justinian Marina, Biserica Ortodoxă Română a continuat și a intensificat activitățile administrativ-organizatorice, pastoral-misionare și educa­țio­nal-cul­turale, susți­nute prin adoptarea unui nou Statut pentru organizarea și funcționa­rea Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor de aplicare, reorganizarea învățământului teologic și reorganizarea și înfiin­ța­rea unor instituții misionare, culturale sau sociale (Atelierele Patriarhiei Române, Tipografia și Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Biblioteca Sfântului Sinod, Casa de Pensii și Ajutor a personalului Bisericii Ortodoxe Române etc.).

Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră (1950 și 1955).

În plan administrativ-edilitar, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian, au fost construite și mai ales restaurate numeroase biserici și mănăstiri. A acordat o atenție deosebită așeză­mintelor monahale și parohiilor din Arhiepiscopia Bucu­reș­tilor, eparhie pe care a păstorit-o. Astăzi, el este cinstit între ctito­rii-restauratori ai mănăstirilor Antim, Radu Vodă, Ghighiu, Ciorogârla, Pasărea, Plumbuita, Schitul Maicilor și Zamfira, ctitor al schiturilor Techirghiol, Dragoslavele, Cricov – Jercălăi, ctitor-re­s­taurator al unor importante edificii eclesiastice bucureștene (Catedrala Patriarhală, Paraclisul Reședinței Patriarhale, Palatul Sinodal, bisericile „Sfântul Spiridon”-Nou, „Sfântul Elefterie”-Nou, Cașin și Domnița Bălașa). În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă (liturgică), dar și așezăminte sociale pentru preoți bătrâni și singuri.

În plan pastoral-misionar, Patriarhul Justinian a susținut și a încurajat clericii din parohii să intensifice activitățile pastorale, îndemnându-i să urmeze cursuri de formare continuă pentru a menține vie și lucrătoare credința credincioșilor confruntați cu propaganda ateistă a noii puteri politice.

Totodată, Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea clericilor arestați, de cele mai multe ori „vinovați” numai pentru a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului materialist, el cerând eliberarea preoților aflați în închisori sau angajând în cadrul Bisericii pe cei eli­be­rați, fapt care a provocat nemulțu­­mi­rea organelor Securității.

A încercat să oprească agresiunile puterii totalitare la adresa monahismului ortodox, acesta fiind un bastion al luptei spirituale împotriva comunismului. Astfel, el a înființat în incinta mănăstirilor ateliere meșteșugărești, atât pentru subzis­tența acestora, cât și pentru a împiedica alungarea monahilor din mănăstiri pe considerentul inutilității sociale a acestora.

Patriarhul s-a opus cu vehe­mență proiectului de „reformă” a mănăstirilor inițiat de statul comunist, obligând regimul politic să-și asume singur responsabilitatea pentru nocivul Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieții monahale prin desființarea multor mănăstiri și schituri și reducerea semnificativă a numărului monahilor și monahiilor în cele lăsate să funcționeze.

A sprijinit comunitățile ortodoxe române din afara gra­ni­țelor României, inclusiv Așe­ză­­mântul românesc de la Ieru­sa­lim și Schitul Românesc Prodro­mu din Sfântul Munte Athos, tri­mițându-le cărți, veș­minte și obiecte de cult, precum și materiale de construcții sau sume de bani.

În plan cultural-edu­cațio­nal, după interzicerea educației religioase în școlile de stat și naționalizarea școlilor confesionale, a hotărât desfășurarea unui program catehetic (oct. 1950). De asemenea, Patriarhul Justinian a fost preocupat de creșterea calității învăță­mân­tului teologic, prin recrutarea unui corp profesoral de mare valoare, incluzând clerici și teologi, foști deținuți politici, precum și intelectuali mireni „indezirabili” pentru regimul comunist.

În timpul Patriarhului Justinian au fost tipărite numeroase cărți religioase, inclusiv două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), și au apărut mai multe publicații teologice centrale și eparhiale, apreciate în întreg spațiul ortodox.

Pe durata patriarhatului său, Biserica Ortodoxă Română a avut bune relații cu celelalte Bi­serici Ortodoxe, dar și cu celelalte comu­nități creștine din țară și străinătate. Patriarhul Justinian a întreprins vizite frățești în Bisericile Ortodoxe surori din Rusia, Bulgaria, Grecia, Israel (Ierusalim), Serbia etc., dar și vizite prietenești în Marea Britanie, Belgia, Germania și Austria, a sprijinit dialogul intercreș­tin prin participarea Bisericii Ortodoxe Române în diferite organisme intercreștine și internațio­nale.

Între chipurile luminoase ale perioadei în care a păstorit Patriarhul Justinian se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 2.000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori sau trimiși la mun­că forțată și de exterminare la Canalul Dunăre – Marea Nea­gră, câțiva chiar depor­tați în Siberia, considerați pericu­loși pentru noul regim politic de stat. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos prin suferință au exprimat rezisten­ța activă sau jertfelnică a Bisericii, alături de rezistența ei liturgică prin propovăduirea credin­ței și săvâr­șirea Sfintelor Taine și a ierurgiilor. A fost o luptă cu ateismul militant și agresiv dusă dincolo de unele discursuri con­ven­­ționale și compromisuri „oficiale” de „coexistență paș­nică”.

Răbdarea și suferințele apărătorilor Ortodoxiei și ale mărtu­risi­torilor din temnițele comuniste, lupta și dăruirea de sine a vredni­cului de pomenire Patriarh Justi­nian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici și devo­tați sunt dovezi ale credinței și ale jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le prețuim și să le păstrăm permanent în memoria noastră.

Exemplul vieții lor pline de fapte de evlavie și fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină și înnoire pentru viața creștină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinței ortodoxe, ctitori de locașuri sfinte și de cultură creștină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită și milostivă, precum și fapte demne de mărturisire a credinței creștine astăzi.

Pentru a transmite gene­rației prezente și viitoare credința creștină ortodoxă și valorile culturale inspirate de aceasta, în Patriarhia Română au fost organizate numeroase conferințe, congrese, simpozioane și concursuri tematice. Pe parcursul acestui An comemorativ au fost publicate studii, articole, monografii, albume și fotografii inedite la editurile Patriarhiei Române, la editurile eparhiilor și la alte edituri, conform programului-cadru aprobat de Sfântul Sinod în ședințele sale de lucru din 28-29 octombrie 2015, 25 februarie 2016 și 16 decembrie 2016. De asemenea, au fost realizate numeroase emisiuni media (radio, televiziune, online etc.).

Ne bucurăm că anul acesta, 2017, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, am săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, care a adus la București un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, cu Preafericitul Părinte Arhiepiscop Anastasios al Albaniei, cu Preafericitul Părinte Mitropolit Rastislav al Cehiei și Slovaciei și cu alți ierarhi reprezentând Bisericile Ortodoxe surori din Serbia, Bulgaria, Georgia și Polonia, Biserici care au suferit în timpul regimului comunist din aceste țări.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credință puternică, dragoste față de Biserică și popor, dar mai ales să învățăm, din pilda mărturisitorilor din perioada comunistă, că iubirea izvorâtă din credința în Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat este mai puternică decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuși dăruiește martirilor cununi cerești de biruință, potrivit făgăduinței „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10). Amin!

Președintele Sfântului Sinod 
al Bisericii Ortodoxe Române,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

împreună cu toți ierarhii membri ai Sfântului Sinod 
al Bisericii Ortodoxe Române

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter