Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Adunării Generale solemne a Academiei Române, dedicată împlinirii a 150 de ani de la semnarea de către Domnitorul Carol I a decretului privind convocarea ședinței inaugurale a Societății Academice Române, devenită ulterior Academia Română, și 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române, luni, 3 aprilie 2017

 

Împlinirea a 150 de ani de la semnarea de către Domnitorul Carol I a decretului privind con­vocarea ședinței inaugurale a So­cietății Academice Române (1/13 august 1867) și a 150 de ani de la înfiin­țarea Bibliotecii Aca­demiei Române reprezintă pentru poporul român un strălucit jubileu, având în vedere contribuția majoră a acestei nobile instituții la cultivarea limbii, culturii, artei, științei și spiri­tua­lității ro­mâ­nești, precum și la afirmarea și promo­varea acestora în Europa și în lume.

Permanent alături de popor, așa cum au subliniat în operele lor marii istorici ai neamului, Biserica Ortodoxă Română a binecuvântat și susținut încă de la început acest proiect național, care, cu jumătate de secol înainte de realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a adunat în comuniune de cuget și simțire cele mai strălucite personalități din toate provinciile românești: din „România de peste Milcov” (trei membri), din „România de dincoace de Milcov” (patru mem­bri), din Transilvania (trei mem­bri), din Banat (doi membri), din Maramureș (doi membri), din Bucovina (doi membri), din Basarabia (trei membri) și din Macedonia (doi membri).

La numai un an de la începutul activității sale, Societatea Academică Română a primit în rândurile sale, la 15 septembrie 1868, pe Episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului, în anul următor, la 15 septembrie 1869, a fost ales în înaltul for aca­demic preotul și profesorul Sava Popovici-Barcianu, revolu­țio­narul de la 1848, iar la 7 septembrie 1871 – după patru ani de la ședința inaugurală a Societății Academice Române, Mitropolitul Andrei Șaguna, „Mesia” sau „Apostolul Ardealului”, a fost cinstit cu titlul de membru de onoare al Societății Academice Române, devenită apoi, la 29 martie/10 aprilie 1879, „Academia Română”.

Acestor personalități, deopotrivă slujitori ai Bisericii și ai Academiei, le-au urmat cu timpul numeroși alți ierarhi, preoți și teologi, care prin lucrarea lor pastorală, culturală, științifică sau patriotică au ridicat prestigiul ambelor instituții, contribuind la consolidarea cooperării dintre ele, spre binele și propă­șirea națiunii române.

Sărbătorind acum 150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române, amintim contri­buția Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea acesteia și a Colec­țiilor Academiei. Mitropoliții Iosif Naniescu și Iosif Gheorghian, episcopii Melchisedec Ștefănescu și Dionisie Romano, împreună cu alți ierarhi, precum și o mul­țime de stareți și preoți cărturari au dăruit acestei Biblioteci o mulțime de manuscrise de o valoare unică, multe împodobite cu miniaturi prețioase, numeroase tipărituri, vechi și noi, ieșite de sub teascurile tipografiilor bisericești vreme de peste patru veacuri, documente istorice de o importanță deosebită pentru reconstituirea istoriei naționale, piese arheologice, monede vechi, diverse obiecte de artă bisericească.

Însă, din nefericire, această cooperare benefică dintre Biserică și Academie, bazată pe încredere și stimă reciprocă, a fost în mod dramatic curmată de decretul din 9 iunie 1948, prin care prestigioasa Academie Română a fost transformată în Academia Republicii Populare Române, iar cei mai mulți dintre membrii ei, 114, considerați „indezirabili” de către regimul comunist, printre care și ierarhi, preoți și teologi ai Bisericii Ortodoxe Române, au fost excluși, izolați, iar unii chiar supuși pentru o lungă perioadă de timp unui crunt proces de „reeducare”. De reținut este faptul că au fost menținuți ca membri ai Academiei Republicii Populare Române numai 19 membri titulari și 15 membri de onoare.

Anul acesta, 2017, fiind Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, trebuie să mărturisim faptul că, în pofida noilor condiții istorice și politice de după anul 1948, mulți dintre membrii Academiei au rămas într-un fel sau altul alături de Biserică, unii chiar au elaborat și tipărit, în Editura Academiei sau în periodicele Academiei, studii și articole de mare importanță pentru cunoașterea trecutului și contribuției Bisericii Ortodoxe Române la formarea limbii române și la cultivarea unității naționale, la dezvoltarea artelor creștine, a culturii bisericești și laice, la apariția și dezvoltarea tiparului, la promovarea literaturii române, a învățămân­tului românesc, dar și la apariția celor dintâi așezăminte sociale și medicale etc.

În același timp, Biserica noastră a publicat în revistele ei, semnate cu pseudonim sau chiar cu numele adevărat, numeroase studii elaborate de foști membri ai Academiei, care nu mai aveau voie să publice în revistele de stat sau erau urmăriți de cenzura comunistă. În acest sens, Patriarhul de vrednică memorie Justinian Marina (1948-1977) a ocrotit mai mulți academicieni persecutați de regimul comunist sau a ajutat familiile acestora. Menționăm aici doar situația dramatică a academicianului Constantin C. Giurescu, al cărui fiu, prof. Dinu C. Giurescu, vice­președinte al Academiei Române, își amintește într-un interviu faptul că în timpul detenției tatălui său, după ce casa și bunurile familiei au fost confiscate, familia sa a fost găzduită, cu aprobarea Patriarhului Justinian, pentru o vreme, între anii 1951 și 1953, în casa parohială a ­Bisericii „Sfânta Maria“, din apropierea cimitirului „Sfânta Vineri”, de către preotul profesor de istorie Niculae Șerbănescu, iar după anul 1953, în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, „având sprijinul statornic al părintelui Grigore Burlușeanu”.

În aceeași casă de la Mavrogheni, în aceeași perioadă și cu aprobarea aceluiași Patriarh Justinian, locuia și renumitul aca­­demician, din nefericire atunci proscris de regimul comunist, Simion Mehedinți, savant geograf și pedagog creștin, fost absolvent al seminariilor teologice de la Roman și București.

După anul 1989, odată cu izbăvirea de regimul comunist, au fost reabilitate raporturile firești tradi­ționale dintre Biserică și Academie. Astfel, în anul 1990, noua conducere a Academiei Române a reabilitat memoria ierarhilor, preoților și teologilor ortodocși excluși din Academie în anul 1948 de către regimul totalitar, iar, în anii care au urmat, noi slujitori ai Bisericii au fost primiți în cel mai important for al excelenței științifice și culturale românești.

În această ultimă perioadă, Academia Română și Patriarhia Română au inițiat mai multe programe comune, dintre care cel mai important este elaborarea Istoriei monahismului românesc în trei tomuri masive și valoroase, iar bunele relații, cultivate cu respect reciproc de ambele instituții, ne îndreptățesc să sperăm la o permanentă cooperare fructuoasă pentru binele poporului român.

La acest moment jubiliar binecuvântat, felicităm pe domnul Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, pe domnii vice­pre­ședinți și pe toți membrii Academiei Române, precum și pe toți ostenitorii Bibliotecii Academiei Române. Totodată, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate și fericire, precum și mult ajutor în activitatea lor academică, iar apropiatele sărbători ale Sfintelor Paști să le aducă tuturor lumină, pace și multă bucurie!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter