Joi, 19 ianuarie 2017, la doi ani de la nefericitul eveniment, a fost sfințit un nou imobil care va găzdui de acum înainte activitatea administrației eparhiale.

Clădirea noului Centru eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost sfințită joia aceasta de Înaltpreasfințitul  Părinte Arhiepiscop Pimen, prin ungere cu untdelemn sfințit și prin stropire cu Agheasmă. La eveniment au participat preoți consilieri din cadrul arhiepiscopiei, părinți protoierei, stareți, monahii și călugări din obștea mănăstirilor din Bucovina, preoți parohi din întreg județul, precum și reprezentanți ai ocoalelor silvice din cadrul arhiepiscopiei. Alături de fețele bisericești au fost invitați la eveniment și reprezentanții autorităților județene, locale, precum și conducătorii unor instituții cu care Arhiepiscopia a colaborat de-a lungul timpului.

Cuvântul ierarhului a fost unul de mulțumire către Dumnezeu pentru realizarea acestui edificiu, cât și pentru preoții și stareții care au chivernisit banii primiți de la credincioși și s-au implicat cu tot sufletul în refacerea construcției.

Prezent la momentul inaugural, primarul municipiului Suceava, dl Ion Lungu, a subliniat importanța momentului atât pentru eparhie, cât și pentru orașul Suceava.

Noua clădire, o îmbinare fericită între tradițional și modern
Noul Centru eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei este structurat judicios ca spațiu, astfel încât să răspundă nevoilor impuse de cotidianul vieții din eparhie: la demisol are o sală de conferințe spațioasă și frumos amenajată, iar la parter se află birourile preoților consilieri. Prin întreaga sa arhitectură, clădirea este adaptată cerințelor actuale de desfășurare a activității  administrative, economice, social-misionare și culturale, precum și de păstrare și conservare a fondului arhivistic. „Clădirea are, ca
amprentă la sol, 700 metri pătrați, iar ca suprafață utilă, 2.100 metri pătrați. La demisol va fi o sală de conferințe, cu 120 de locuri, pe care-l vom oferi gratuit, la cerere, pentru organizarea unor evenimente culturale din orașul nostru și pentru evenimente filantropice. Clădirea are și un bloc alimentar autorizat, grupuri sanitare moderne. La parter va fi administrația Centrului eparhial, cu sala de ședințe de 100 locuri, iar la mansardă va fi administrația silvică a arhiepiscopiei, cu 14 birouri“, a declarat părintele Gheorghe Saftiuc, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter